Ziarul electronic al arădenilor

Mini-stagiunea de operă pentru copii, ediția a IV-a, la Arad. PROGRAM

Centrul Municipal de Cultură Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Opera Comică pentru Copii din București organizează, între 20 și 23 iunie 2019, Mini-stagiunea de operă pentru copii, care va avea loc în sala mare a teatrului.

În cele patru zile ale acestei mini-stagiuni, copiii mici sau foarte mici, pre-școlari sau elevi de gimnaziu se vor putea familiariza cu mai multe tipuri de artă prin intermediul unor povești incitante și îndrăgite.

Spectacolele de balet „Poveste vieneză“ și „Eliza – micuța florăreasă“, spectacolul de operă „Bastien și Bastienne“ și spectacolul de muzică și dans „Erus și Valea Răbdării“ vor putea fi urmărite pe scena teatrului, la această ediție a evenimentului.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de soprana Felicia Filip.

Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori.

Opera Comică pentru Copii a pus în scenă peste 700 de spectacole.

Fiecare spectacol va începe la ora 18.00, iar biletul de intrare va costa 8 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii.

Biletele se vor pune în vânzare luni, 10 iunie 2019, la casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, după următorul program:

– marți: între orele 10.00 – 14.00 și 17.00 – 19.00

 – miercuri: între orele 10.00-14.00

– joi: între orele 10.00 – 14.00 și 17.00-19.00

 – vineri: între orele 10.00 – 14.00

– sâmbătă, 22 iunie 2019: între orele 17.00 – 19.00

– duminică, 23 iunie 2019: între orele 17.00 – 19.00

Program:

Joi, 20 iunie

Poveste vieneză (spectacol de balet)

„Poveste vieneză“ este un spectacol de balet vesel şi sentimental, în care perechi de tineri îndrăgostiţi descoperă în plină zi forfota veselă a unui parc vienez –  spune regizorul şi coregraful Cătălin Caracaş.

Redescoperim prin acest spectacol eleganţa valsului vienez în combinaţie cu mişcări de dans academic, ne cucereşte un amestec plutitor de perechi care transmit în sală bucuria dansului. Poveste vieneză nu înseamnă numai o privire spre trecut, spre al XIX-lea când valsul a fost unul dintre cele mai îndrăgite dansuri de societate. Spectacolul ne introduce într-o lume fermecată în care iubirea se împleteşte cu mişcarea, cu natura şi cu frumuseţea.

Vineri, 21 iunie

Eliza, micuța florăreasă (spectacol de balet)

Pe lângă imaginația fără limite, copiii mai au o calitate ce le-ar fi de folos și celor mari: stăruința până când obțin ce-și doresc. Un asemenea exemplu de încăpățânare este și Eliza, micuța florăreasă devenită domnișoară fermecătoare. Povestea ei, prezentată în pași de dans, în baletul ce-i poartă numele, ne amintește că cele mai importante vise sunt acelea care pornesc din inimă și ne modelează purtarea și gândirea.

Sâmbătă, 22 iunie

Bastien și Bastienne (spectacol de operă)

Peisajul pastoral din opera lui Mozart se transformă în această producție într-o sală de lectură, unde cele două personaje principale sunt colegi de școală. Lumea lor se intersectează cu cea a imaginației, realitatea se întrepătrunde cu o lume fantastică, stăpânită de un vrăjitor. Dacă vor reuși cei doi îndrăgostiți să treacă probele impuse de acesta se va putea vedea doar în spectacolul „Bastien și Bastienne”.

Duminică, 23 iunie

Erus și Valea Răbdării (spectacol de muzică și dans)

Voinicul Erus pleacă de acasă spre Valea Răbdării alături de copiii din sala de spectacol și are de înfruntat mai multe peripeții împreună cu ei.

Spectacolul „Erus și Valea Răbdării” este o poveste despre prietenie, despre educație și înțelegere care va demonstra că răbdarea este una dintre cele mai prețioase virtuți ale omului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.