Ziarul electronic al arădenilor

Mihai Paşca: PNL şi USR-PLUS, pe aceeaşi parte corectă a baricadei în justiţie

Avocatul arădean Mihai Paşca (PNL), numit săptămâna trecută secretar de stat în Ministerul Justiţiei, afirmă că este încrezător într-o colaborare bună cu ministrul Stelian Ion (USR PLUS), declarând că formaţiunile politice din care fac parte cei doi s-au aflat mereu pe „aceeaşi parte corectă a baricadei“ în domeniul justiţiei.

„Multă lume m-a întrebat cum cred că va decurge colaborarea cu un ministru USR. Eu mă aştept să decurgă extrem de bine, pentru că în domeniul justiţiei cel puţin PNL şi USR PLUS s-au aflat mereu de aceeaşi parte corectă a baricadei. Îmi amintesc că acum nu mulţi ani şi noi de la PNL şi colegii de la USR eram în piaţă şi demonstram şi strigam pentru apărarea justiţiei şi pentru a combate atacurile pe care PSD le-s susţinut în cascadă în aceşti ultimi ani împotriva sistemului de justiţie, împotriva legii“, a declarat, luni, Mihai Paşca, într-o conferinţă de presă susţinută la PNL Arad.

El a spus că este „extrem de nerăbdător“ să îşi aducă contribuţia în zona de justiţie şi să aibă o bună colaborare cu ministrul Stelian Ion.

„Aştept cu nerăbdare ca în cursul acestei săptămâni să mă duc la Bucureşti şi să preiau oficial această demnitate. (…) Sunt familiarizat cu tematica acestor zile, pe care Ministerul Justiţiei o are pe agendă, sunt familiarizat cu toate poziţiile pe care le-a avut domnul ministru Stelian Ion de la momentul preluării mandatului. Problema Secţiei Speciale a trecut de Guvern, fiind o promisiune a programului de guvernare, a ajuns să fie înaintată Parlamentului. Există în curs elaborarea unor pachete de legi ale justiţiei, prin care se doreşte punerea în acord cu deciziile CCR a legislaţiei. De asemenea, o problemă este recuperarea prejudiciilor din dosarele penale“, a spus noul secretar de stat.

El a declarat că îşi propune ca din noua poziţie să menţină legătura şi dialogul cu magistraţii, avocaţii, executorii judecătoreşti şi notarii, pentru că „este necesar ca toţi aceştia să fie ascultaţi“.

Mihai Paşca, ales consilier local la alegerile locale din toamnă, a fost prezent, luni, la ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal Arad, anunţând că renunţă la acest mandat.

Paşca este jurist de 16 ani, iar în 2010 a devenit partener fondator al unei societăţi civile de avocaţi.

Mihai Paşca a fost candidat PNL Arad şi pentru Senat, la alegerile recente, dar nu a obţinut mandatul.

Avocatul Mihai Pașca a fost numit secretar de stat în Ministerul Justiției

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.