Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – judeţul Arad au descoperit 34 de persoane din Iran şi Irak, printre care și copii, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar.
Migranții au fost descoperiți, miercuri, când s-a prezentat pentru ieşirea din ţară un cetăţean bulgar, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autocamion înmatriculat în Bulgaria. Șoferul avea ca însoţitor un cetăţean francez de origine turcă, în vârstă de 59 de ani.
Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta paleţi cu serveţele, din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania.
„Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 34 de persoane, dintre care 19 bărbaţi, opt femei şi şapte minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, iar copiii între 3 şi 7 ani. Verificările preliminare au relevat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Iran şi Irak, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România“, a informat Poliția de Frontieră.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru a se stabili întreaga activitate infracţională şi identificarea tuturor persoanelor implicate.