Ziarul electronic al arădenilor

Mașini căutate de autorităţi, indisponibilizate la frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit şi indisponibilizat trei autoturisme şi o semiremorcă, în valoare totală de 233.000 de lei, mijloace de transport căutate de autorităţile din Germania, Italia, Marea Britanie şi Polonia.

Două autoturisme – un Ford şi un BMW – au fost descoperite în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, fiind conduse de doi cetăţeni români, în vârstă de 26 şi 31 de ani.

Verificând documentele, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismele, în valoare totală de 123.000 lei, figurează ca bunuri căutate pentru confiscare, alerte emise de autorităţile din Germania, respectiv Italia.

În acelaşi punct de frontieră a fost depistat şi un alt autoturism, în valoare de 70.000 de lei, bun căutat pentru confiscare de autorităţile din Marea Britanie. Era condus de un iranian, în vârstă de 44 de ani.

Totodată, un cetăţean polonez, de 48 de ani, a încercat să intre în ţară conducând un automarfar şi o semiremorcă, ambele înmatriculate în Polonia. La verificarea documentelor s-a descoperit că semiremorca, în valoare de 40.000 de lei, era căutată pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, alertă emisă de Polonia.

Toate autovehiculele descoperite au fost indisponibilizate la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.