Ziarul electronic al arădenilor

Marius Copil, locul 338 în clasamentul ATP

Tenismenul danez Holger Rune a reuşit un salt de opt locuri care l-a propulsat pe locul 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), publicat luni, după titlul câştigat la turneul Masters 1.000 de la Paris.

Grecul Stefanos Tsitsipas, semifinalist la Paris-Bercy, a urcat două poziţii faţă de săptămâna trecută şi ocupă treapta a treia a podiumului, după spaniolii Carlos Alcaraz (abandon în sferturi la Paris) şi Rafael Nadal (învins în turul secund).

Sârbul Novak Djokovic, fost lider mondial şi campion la Paris anul trecut, a coborât o treaptă, de pe şapte pe opt, după finala pierdută în faţa lui Rune.

Cei opt jucători calificaţi la Turneul Campionilor sunt Rafael Nadal, Casper Ruud, Stefanos Tsitsipas, Novak Djokovic, Daniil Medvedev, Felix Auger-Aliassime, Andrei Rublev şi Taylor Fritz, după forfait-ul lui Alcaraz.

România are doi reprezentanţi în top 300 săptămâna aceasta, pe Nicholas David Ionel, care înregistrează cea mai bună clasare din carieră, 241, şi pe Filip Cristian Jianu, aflat pe 300. Arădeanul Marius Copil ocupă locul 338 în clasamentul ATP, cu 140 de puncte.

La dublu, Victor Cornea se apropie de top 100, fiind pe 117 săptămâna aceasta după titlul câştigat în Japonia (Yokohama challenger).

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Carlos Alcaraz (Spania) 6.820 puncte

2 (2). Rafael Nadal (Spania) 5.820

3 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.350

4 (3). Casper Ruud (Norvegia) 5.020

5 (3). Daniil Medvedev (Rusia) 4.065

6 (8). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.995

7 (9). Andrei Rublev (Rusia) 3.530

8 (7). Novak Djokovic (Serbia) 3.320

9 (11). Taylor Fritz (SUA) 2.955

10 (18). Holger Rune (Danemarca) 2.911

………………………………………………………
241 (256). Nicholas David Ionel 223

300 (306). Filip Cristian Jianu 171

338 (333). Marius Copil 140

373 (373). Cezar Creţu 128

496 (487). Ştefan Paloşi 72

499 (522). Sebastian Gima 72

622 (611). Nicolae Frunză 44

646 (646). Bogdan Ionuţ Apostol 41

684 (705). Gabi Adrian Boitan 34

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.