Ziarul electronic al arădenilor

Marius Copil, locul 224 în clasamentul ATP

Nicio modificare nu s-a produs în primele zece poziţii ale clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dat publicităţii luni, zi în care debutează al treilea turneu de Mare Şlem al anului, la Wimbledon.

Sârbul Novak Djokovic conduce detaşat, urmat de Daniil Medvedev la aproape două mii de puncte, rusul consolidându-şi poziţia după titlul cucerit la Mallorca. Medvedev are acum circa 1.500 de puncte în plus faţă de Rafael Nadal, care se află pe treapta a treia a podiumului.

Australianul Alex De Minaur ocupă cea mai bună poziţie din carieră, 15, după ce a urcat trei locuri în urma titlului câştigat la Eastbourne.

Arădeanul Marius Copil se află pe 224, fiind cel mai bine clasat român la simplu.

Horia Tecău, aflat pe poziţia a 21-a, este cel mai bun reprezentant al ţării noastre în ierarhia de dublu.

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 12.113 puncte

2 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 10.280

3 (3). Rafael Nadal (Spania) 8.630

4 (4). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 7.980

5 (5). Dominic Thiem (Austria) 7.425

6 (6). Alexander Zverev (Germania) 7.305

7 (7). Andrei Rublev (Rusia) 6.120

8 (8). Roger Federer (Elveţia) 4.815

9 (9). Matteo Berrettini (Italia) 4.468

10 (10). Roberto Bautista Agut (Spania) 3.125

……………………………………………………………..
224 (222). Marius Copil 310

324 (323). Filip Cristian Jianu 154

517 (519). Alexandru Jecan 70

523 (523). Nicholas David Ionel 69

649 (648). Nicolae Frunză 41

Marius Copil, eliminat în turul al doilea al calificărilor, la Wimbledon

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.