Ziarul electronic al arădenilor

Marius Copil, locul 220 în clasamentul ATP

Tenismenul canadian Denis Shapovalov a urcat de pe 12 pe 11 şi este aproape de intrarea în top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti ATP, dat publicităţii luni.

Shapovalov a făcut rocada cu spaniolul Roberto Bautista Agut şi se află la 453 de puncte de italianul Matteo Berretini, ocupantul locului 10. Canadianul a intrat prima oară în top 10 în septembrie anul trecut.

Podiumul ierarhiei mondiale este neschimbat, cu sârbul Novak Djokovic lider detaşat, urmat de rusul Daniil Medvedev şi de spaniolul Rafael Nadal. Germanul Alexander Zverev, campion la Acapulco, a redus distanţa faţă de elveţianul Roger Federer (locul 6) la 305 puncte.

Rusul Aslan Karaţev, care a câştigat titlul la Dubai, a reuşit un salt de 15 locuri şi este acum pe 27.

Arădeanul Marius Copil este cel mai bine clasat român, pe 220.

La dublu, Horia Tecău a coborât o poziţie faţă de săptămâna precedentă şi este acum pe 24.

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 12.008 puncte

2 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 9.940

3 (3). Rafael Nadal (Spania) 9.670

4 (4). Dominic Thiem (Austria) 8.625

5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 6.950

6 (6). Roger Federer (Elveţia) 6.375

7 (7). Alexander Zverev (Germania) 6.070

8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 5.101

9 (9). Diego Schwartzman (Argentina) 3.640

10 (10). Matteo Berrettini (Italia) 3.453

…………………………………………………..

220 (218). Marius Copil 303

390 (388). Filip Cristian Jianu 112

503 (497). Alexandru Jecan 73

541 (538). Nicholas David Ionel 61

637 (628). Dragoş Nicolae Mădăraş 41

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.