Ziarul electronic al arădenilor

Marius Copil, învins în primul tur al calificărilor la Roland Garros

Tenismenul arădean Marius Copil a fost învins de chilianul Marcelo Tomas Barrios Vera cu 4-6, 6-3, 7-6 (5), marţi, la Paris, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Copil (30 ani, 227 ATP) s-a înclinat după două ore şi 44 de minute de joc efectiv. Meciul a fost întrerupt luni noaptea, la scorul de 4-4 în decisiv. Marţi, Copil a început foarte bine cu break şi a servit pentru meci la 5-4, dar sud-americanul a făcut contra-break. Barrios a condus cu 6-5, Copil a egalat şi a trimis setul în tiebreak, unde chilianul s-a impus cu 7-5.

Românul a încheiat cu 5 aşi, 2 duble greşeli, 37 de winners şi 38 de erori neforţate, în timp ce adversarul său a avut 3 aşi, 2 duble greşeli, 33 de winners şi 39 de erori neprovocate.

Copil, care fusese învins de Barrios (23 ani, 230 ATP) şi anul trecut, la Iaşi, în primul tur, cu 5-7, 6-3, 6-0, va primi 10.000 de euro pentru participare.

Marius Copil, fost număr 56 mondial în 2019, are o singură victorie în ultimele cinci meciuri, iar bilanţul său din 2021 este de 5 victorii şi 7 eşecuri, dar nu a disputat niciun meci pe un tablou principal ATP.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.