Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE 2 Marius Copil, în sferturile de finală ale turneului de la Antwerp

Tenismanul arădean Marius Copil s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ATP de la Antwerp (Belgia), dotat cu premii totale de 635.750 euro, după victoria cu 6-4, 5-7, 7-6 (9/7) în faţa argentinianului Diego Schwartzman, al treilea favorit, locul 15 mondial.

Copil, care împlinit chiar joi 29 de ani, 92 ATP, venit din calificări, a obţinut victoria în două ore şi 45 minute, setul al treilea durând nu mai puţin de o oră şi zece minute.

Arădeanul a reuşit 13 aşi, faţă de adversarul său care a reuşit unul singur. Pentru calificarea în sferturi, Copil va fi recompensat cu 18.590 euro şi 57 puncte ATP.

Schwartzman (27 ani) se impusese în singurul duel cu Copil, anul acesta, în trei seturi, 6-3, 4-6, 6-1, în primul tur la Acapulco.

În runda următoare Marius Copil va juca împotriva învingătorului din partida care-i opune pe uruguayanul Pablo Cuevas (45 ATP) şi britanicul Andy Murray (243 ATP).

UPDATE

Tenismanul britanic Andy Murray s-a calificat în sferturi la turneul de la Antwerp, unde îl va avea ca adversar pe Marius Copil.

Murray, locul 243 mondial, l-a învins în optimi pe uruguayanul Pablo Cuevas, locul 48 mondial, scor 6-4, 6-3.

UPDATE 2

Marius Copil a fost învins de britanicul Andy Murray cu 6-3, 6-7 (7), 6-4, vineri seara, în sferturile de finală ale turneului ATP de la Antwerp (Belgia), dotat cu premii totale de 635.750 euro.

Fostul lider mondial (32 ani), aflat acum pe locul 243 în lume, l-a învins pe Copil (29 ani, 92 ATP) după două ore şi 35 de minute.

Copil, venit din calificări, a reuşit 20 de aşi în acest meci (o dublă greşeală), faţă de 9 ai scoţianului, care a comis 4 duble greşeli.

În setul secund, arădeanul a revenit de la 2-5 la ghemuri şi de la 1-4 în tiebreak, salvând şi o minge de meci, pentru ca apoi să îşi adjudece setul.

Murray a obţinut a treia victorie în faţa lui Copil, din tot atâtea meciuri, precedentele înregistrându-se în 2017, în turul al doilea al Mastersului 1.000 de la Madrid, cu 6-4, 6-3, şi la ediţia de anul trecut a turneului de la Washington, în optimi, cu 6-7 (5), 6-3, 7-6 (4).

Marius Copil va primi un cec de 18.590 euro şi 57 puncte ATP.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.