În contextul Campaniei de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, în perioada 25 octombrie – 31 octombrie 2021, polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad au desfășurat activități preventive destinate atât cetățenilor, cât și lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub denumirea „Investigăm pentru siguranța dumneavoastră”.
Astfel, în data de 29.10.2021, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Arad împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au distribuit cetățenilor materiale de informare specifice domeniului de activitate vizat, cu mesajul „Investigăm pentru siguranța dumneavoastră”.
Activitățile s-au desfășurat în piața centrală agroalimentară din municipiul Arad, publicul țintă fiind reprezentat atât de cetățenii aflați în piața centrală, cât și operatorii economici care-și desfășoară activitatea acolo. Mesajele și materialele de informare au fost transmise în vederea atingerii scopului campaniei, respectiv în vederea conștientizării cetățenilor cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării acestora.
Totodată, în cadrul discuțiilor, cetățenii au fost informați cu privire la competența Direcției Generale Anticorupție și a sistemului național Call center anticorupție 0800806806.
Considerăm că informarea cât mai bună a publicului, cu privire la instrumentele de sesizare a faptelor de corupție și a specificității acestora, reprezintă condiții ce stau la baza educației anticorupție în spiritul integrității.
Având în vedere contextul epidemiologic actual activitatea s-a desfășurat cu respectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii virusului SARS – CoV2.
Campania națională „M.A.I. etic, M.A.I. integru!” se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, dorindu-se ca prin implementarea ei să contribuie la consolidarea integrității și, implicit, a încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Serviciul Județean Anticorupție Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)