Ziarul electronic al arădenilor

Lupaș: Consiliul Local Muncipal poate ajuta Primăria Arad în recepția Stadionului UTA

Consilierul municipal Marin Lupaș declară că forul aleșilor locali poate veni în sprijinul Primăriei pentru a se face recepția lucrărilor la Stadionul „Francisc Neuman“ pentru debutul UTA în noul campionat din Liga I.

„Am spus tot timpul că pentru Stadion trebuie renunțat la politică și avut în vedere strict administrația. Lucrările la stadion au întârziat oricum prea mult cu toate certurile dintre marile partide. Acum, cu UTA promovată în Liga Profesionistă, domnul antrenor se arată dezamăgit de faptul că nu va putea juca acasă și se vede nevoit să facă cerere pentru a juca în deplasare odată cu începerea campionatului pe 22 august.

Cred că Primăria poate să se mobilizeze pentru a prezenta toate documentele în timp util celor de la Inspectoratul de Stat în Construcții și Comisia de Omologare a LPF. Este important să nu se repete umilința jocurilor la Șiria sau pe Motorul înainte ca acesta să aibă gazon nou. Dacă este nevoie, dacă sunt facturi emise care nu sunt plătite așa cum s-a sugerat prin presă, sunt sigur că putem în Consiliul Local să ajutăm Primăria și să aprobăm sumele necesare la ședința din această lună”, explică Marin Lupaş.

Consilierul este de părere că băncile de rezerve, unele geamuri care nu au sistem de deschidere, sistemul cu scanarea codurilor de bare de pe bilet și toate celelalte lucrări nefinisate pot fi realizate în timpul rămas, problema fondurilor putând fiind rezolvată în CLM. Lupaș prezintă aceeași atitudine constructivă și pentru asigurarea fondurilor necesare funcționării clubului în prima ligă a fotbalului din România.

„În urmă cu câțiva ani s-a optat pentru soluția finanțării prin proiecte via Centrul Municipal Cultural. Ca atare, noi consilierii votăm la începutul anului o sumă estimată de către cei de la CMC. Cei din conducerea UTA nu au decât să vină zilele următoare și să discute cu cei care conduc Primăria Municipiului pentru a prezenta nevoile financiare pentru turul de campionat. Iar în Consiliul Local se va veni cu o rectificare bugetară care să conțină alocarea de fonduri. Sunt sigur că toți consilierii, indiferent de culoarea politică, vor fi de acord să susținem în continuare UTA”, a declarat Lupaş.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de consilierul municipal Marin Lupaș. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.