Ziarul electronic al arădenilor

„Luna plină de teatru”, la final. Peste 20 de spectacole, aproape 4.000 de spectatori

O lună. Peste 20 de spectacole. Și aproape 4000 de spectatori. Acesta este bilanțul ediției 2020 a unuia dintre cele mai îndrăgite proiecte teatrale arădene: „Luna plină de teatru”.

„Spectatorii arădeni s-au obișnuit deja ca începutul anului să însemne un adevărat tur de forță pentru ei. „Luna plină de teatru” le-a adus anul acesta, mai bine de 20 de spectacole. În plus, am împrospătat oferta teatrală a acestui proiect cu montări venite de la alte teatre.

Au fost alături de noi actori de la Oradea, Cluj Napoca și Satu Mare. De surprize – suntem siguri, foarte plăcute – au avut parte și copiii și adolescenții. Tot în cadrul acestui program am lansat și un proiect pe care ni-l dorim de lungă durată. Este vorba despre „Seara de poezie” – un demers dedicat creației lirice românești și universale”– spune Bogdan Costea, manager TCISA”

Vreme de o lună, între 9 ianuarie și 9 februarie 2020, pe cele patru scene ale TCISA – sala mare, sala Studio, sala 30/3 și sala Trupei marionete – au avut loc 23 de spectacole.

„Deși am încheiat o lună extrem de solicitantă atât pentru actori, cât și pentru personalul tehnic al teatrului nostru, pentru că ne respectăm publicul, nu ne permitem să facem pauză. Vă așteptăm în continuare să vă bucurați împreună cu noi de magia poveștilor, de farmecul teatrului” – declară Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

Până la finalul lunii, spectatorii arădeni mai pot urmări: „Năpasta” (în 13 februarie), „Timpul iubirii” (14 februarie), „Iubirea la oameni” (15 februarie), „Familia Ibsen” (16 februarie), „Aici, acolo” (20 februarie), „Scufița Verde” (22 februarie), „Tatăl” (23 februarie), „Trei surori” (26 februarie), „Totul despre femei” (27 februarie),  și „Bagajul cu oameni” (29 februarie).

Biletele pentru toate aceste spectacole pot fi achiționate fie direct de la casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, fie online, pe www.biletmaster.ro

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.