Ziarul electronic al arădenilor

Ludovic Orban: „Nu sunt de acord cu traseismul politic“

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că nu este de acord cu traseismul politic şi a cerut presei să trateze echidistant acest aspect, cu privire la toate partidele politice, nu doar la PNL.

„Nu sunt de acord cu traseismul politic. Eu sunt membru al aceluiaşi partid politic în care m-am înscris din septembrie 1990. Avem o decizie a Biroului Politic Naţional privitor la cooptarea de primari. Sunt decizii care au fost luate, acum nu mai poţi întoarce lucrurile.

Dar chiar mă deranjează când văd că se arată cu degetul doar în direcţia PNL. Vă rog să urmăriţi candidaturile tuturor formaţiunilor politice şi veţi vedea că toate acestea au luat candidaţi de la alte partide politice, nu numai PSD, ci şi altele au luat membri ai PNL cu sutele, candidând pe listele lor. Sunt împotriva traseismului politic şi sunt convins că mass-media trebuie să prezinte traseismul politic, dar în mod obiectiv, privitor la toate formaţiunile politice“, a răspuns Ludovic Orban unei întrebări a presei, vineri, la Timișoara.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.