Ziarul electronic al arădenilor

Lucrările de modernizare a drumului Șofronea – Zimandcuz, finalizate

Patrimoniul Consiliului Județean s-a majorat cu 8.318.813,80 lei, reprezentând valoarea modernizării drumului Șofronea – Zimandcuz, în lungime de 5,7 kilometri.

„Acest tronson de drum facilitează legătura între localitățile din zona drumului județean Arad – Curtici cu cele situate pe traseul drumului Arad – Oradea. Drumul Șofronea – Zimandcuz poate fi considerat și ca o a doua centură a municipiului, degrevând circulația de pe porțiunea de vest a centurii municipiului Arad, dar și scurtează drumul către punctul de trecere a frontierei Turnu”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Lucrările la drumul județean Șofronea – Zimandcuz au început în 2019, durata de execuție a fost de 12 luni, iar lucrările au fost recepționate la începutul acestui an. Drumul Șofronea – Zimandcuz face parte din strategia de dezvoltare a peste 600 de kilometri de drumuri județene, din care în perioada 2016-2020 au fost realizați sau sunt în diferite faze de execuție peste 470 de kilometri.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.