Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Buftea, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.
Chindia, care a dominat prima repriză, a deschis scorul prin Daniel Popa (31), cu un şut din unghi.
UTA a controlat repriza secundă şi a reuşit să egaleze in extremis, prin fundaşul Erico Da Silva (90+2), după o minge respinsă greşit de Andrei Piţian.
Dumitraşcu a ratat cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Emil Săndoi, singur cu portarul Florin Iacob, iar arădenii au irosit şanse prin Denis Rusu., Adrian Petre şi Ioan Hora.
Chindia nu a mai câştigat de cinci etape, în care are două egaluri şi trei eşecuri.
UTA e neînvinsă de trei etape, în care are o victorie şi două egaluri. Arădenii veneau după trei victorii consecutive în deplasare.
În tur, UTA s-a impus cu 1-0, aceasta fiind singura sa victorie obţinută acasă în acest sezon.