Ziarul electronic al arădenilor

Liga Campionilor. Haţegan va arbitra meciul ŢSKA Moscova – Real Madrid

Arbitrul arădean Ovidiu Haţegan va conduce meciul dintre ŢSKA Moscova şi Real Madrid, deţinătoarea trofeului, care se va juca marţi, de la ora 22.00, în Grupa G a Ligii Campionilor.

Arbitri asistenţi au fost delegaţi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, arbitrii adiţionali vor fi Radu Petrescu şi Sebastian Colţescu, iar al patrulea oficial a fost desemnat Radu Ghinguleac.

Haţegan (38 ani) este la primul său meci de Liga Campionilor din acest sezon, după ce în ediţia trecută a arbitrat trei meciuri din faza grupelor şi unul din optimi.

Tot marţi, vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu, va fi observator la o altă partidă din Liga Campionilor, Manchester United – Valencia (Grupa H, ora 22,00).

România va fi reprezentată săptămâna aceasta şi de doi delegaţi de joc în competiţiile europene. Miercuri, Aurel Ionescu a fost delegat de UEFA la partida Borussia Dortmund – AS Monaco din Youth League, iar joi, la Astana, Paul Zaharia va îndeplini rolul de delegat de joc la partidele FC Astana – KF Vllaznia din Youth League, precum şi la meciul la FC Astana – Rennes din Europa League.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.