Ziarul electronic al arădenilor

„Let`s Do It, Romania!“, ediția 2018. Când va avea loc marea curățenie în Arad

„Let`s Do It, Romania!“ anunță lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca, în 15 septembrie 2018, să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum.

La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day.

În România, partenerul principal al campaniei este Kaufland România, care susține organizația încă din 2010.

În total, 50 de companii sprijină această inițiativă la nivel național.

În Județul Arad „Let`s Do It, Romania!“ are parteneri fideli care au sprijinit si sprijină proiectul. Consiliul Județean Arad, Instituția Prefectului, Primăria Municipiului Arad, toate instituţiile deconcentrate ale Ministerului Mediului, Ministerului Apelor și Pădurilor, Ministerului Afacerilor Interne, operatorii de salubritate, operatori economici, ONG-uri, unităţile de învăţământ gimnazial şi preuniversitar etc. şi-au asumat colaborarea și participarea. De asemenea avem semnate convenții, deocamdată  cu 77% din unitățile administrativ-teritoriale din județ.

„Suntem motivaţi să formăm o echipă la fel ca în anul precedent, să ne implicăm cu aceeaşi energie, deoarece obiectivul nostru este comun: un Arad curat şi frumos! Ne bucurăm că am reuşit să mobilizăm comunitatea şi au venit alături de noi voluntari, ONG-uri, instituţii şi administraţii locale în această acţiune de protejare a mediului, de înfrumuseţare a întregului judeţ şi de promovare a simţului civic”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

„Dorim să facem o schimbare reală, pozitivă, asupra mediului în care trăim și a mentalității noastre ca locuitori ai acestui județ”, a declarat Dan Paicu, președintele Asociației Efect Verde.

Dacă vrei să participi la cel mai mare proiect de voluntariat din România și să fii parte din schimbare, vino pe 15 septembrie la unul dintre punctele de inregistrare din judeţ.

În municipiul Arad, punctul de înregistrare se va instala în dimineaţa zilei de 15 septembrie, ora 08.30 în Piaţa Avram Iancu. Pentru celelalte unităţi administrative, puncte de înregistrare sunt organizate la primării.

Dupa înregistrare voluntarii vor fi instruiți privind măsurile de securitate şi sănătate în muncă şi vor primi  materialele necesare acţiunii.

Apoi vor fi repartizaţi  in locațiile cu deseuri din extravilanul localității. Deplasarea  voluntarilor  se va face cu forțe proprii sau cu  mijloacele de transport puse la dispozitie de catre partenerii proiectului. Pentru voluntarii din județ materialele pentru curațenie se vor ridica din locurile organizate de catre primării.

Recomandăm voluntarilor să îmbrace o ţinută adecvată anotimpului şi condiţiilor meteorologice. Încălţămintea trebuie să fie potrivită pentru teren viran, pentru zone cu diverse deşeuri.

(…)

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.