Ziarul electronic al arădenilor

Lecție de acordare a primului ajutor la Școala Gimnazială din Vladimirescu

Pentru dobândirea, încă de pe băncile școlii, a unor cunoștințe primare și abilități în materie de securitate și sănătate, pentru dezvoltarea capacității de a acorda primul ajutor și nu în ultimul rând pentru recunoașterea și evaluarea riscurilor în situații deosebite, ITM Arad, în colaborare cu instituții de învățământ arădene, continuă derularea Proiectului ,Asta vreau eu” (AVE) – ,,Program educational privind prevenirea în mediul lucrativ și consilierea profesională timpurie a elevilor din ciclul gimnazial”.

Astfel, miercuri, 6.11.2019, în sala festivă a Școlii Gimnaziale din localitatea Vladimirescu, inspectori de muncă din cadrul ITM Arad – Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă, cu sprijinul reprezentanților Societății Naționale de Cruce Roșie din Romania – Filiala județeană Arad precum și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” Arad, au organizat o lecție practică deschisă.

Beneficiari ai acestei lecții au fost elevii din ciclul gimnazial, temele abordate dovedindu-se de maxim interes pentru aceștia.

Celor prezenți, elevi și profesori, le-a fost prezentat, în detaliu, modul de a interveni și de a acorda măsuri de prim ajutor persoanelor aflate în situații grave.

Latura teoretică a fost completată de demonstrații practice asigurându-se, astfel, o mai bună însușire a acestor măsuri, necesar a fi luate în situații de urgență.

Acțiunea va continua și săptămâna viitoare, când elevii vor fi instruiți cu privire la utilizarea echipamentului individual de protecție, instruire ce va fi urmată de vizite la agenții economici din județ, implicați în proiect.

Deși acest proiect se derulează doar din anul 2017, putem afirma că acțiunea are impact pozitiv, deoarece parcurgerea procesului de învățare și însușirea timpurie a noțiunilor despre securitate și sănătate în muncă oferă elevilor beneficiul de a reacționa corespunzător la contactul cu pericolele, iar această atitudine, o dată însușită, îi va însoți pe tot parcursul vieții profesionale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de ITM Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.