Ziarul electronic al arădenilor

Laszlo Balint: Nimic nu pare a fi de partea noastră. Trebuie să găsim soluţii

Laszlo Balint, antrenorul formaţiei UTA Arad, a criticat evoluţia echipei sale în meciul pierdut, vineri, în faţa grupării Sepsi Sf. Gheorghe.

„În prima repriză a fost un echilibru şi m-a bucurat tare mult reacţia echipei mele, care a egalat foarte repede. Însă acest meci poate reprezenta un indiciu clar despre nivelul nostru, nivelul la care ne aflăm. Putem înţelege unde suntem acum. Şi suntem la retrogradare, trebuie să ţinem capul în pământ şi să muncim. Este un moment foarte dificil.

Trebuie să rupem cumva aceasta serie de rezultate negative. Nimic nu pare a fi de partea noastră, şi azi am avut indisponibilităţi, dar am fi penibili să căutăm alibiuri.

Aştept o reacţie din parte băieţilor. Faptul că primeşti gol arată o vulnerabilitate defensivă de care nu este de vină doar apărarea. Dar nu putem rămâne agăţaţi de probleme, trebuie să găsim soluţii”, a declarat Laszlo Balint.

Echipa UTA Arad a pierdut vineri, pe teren propriu, meciul disputat în compania echipei Sepsi Sf. Gheorghe, scor 1-4, în etapa a 19-a din Superligă.

Superliga. UTA Arad – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-4

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.