Ziarul electronic al arădenilor

Laszlo Balint, după victoria cu Gaz Metan Mediaș: „Suntem cu toții ușurați”

Antrenorul echipei UTA Arad, Laszlo Balint, a spus, după victoria obținută, duminică, în partida cu Gaz Metan Mediaș, că acest meci a fost cel mai bun al echipei sale pe teren propriu.

Totodată, Balint a spus că urmează să discute cu oficialii clubului din Arad în legătură cu planurile pentru sezonul următor.

„Simțim o ușurare, suntem cu toții ușurați, cred eu după cel mai bun meci pe care l-am făcut în acest sezon pe teren propriu. Din păcate, am reușit să marcăm doar un gol. Am suferit puțin la inspirație, dar important este că am reușit să controlăm meciul, să facem ceea ce ne-am propus. Esențiale au fost cele trei puncte. Ne scutesc de emoții și ne pun în fața obiectivului îndeplinit și din punct de vedere matematic.

Am spus și înainte de meci. Ne propunem să fim la un nivel bun. Sper ca acest meci să fie un punct de reper pentru ce ne dorim în continuare. Toți băieții au făcut un joc foarte bun, și din punct de vedere individual și colectiv. Sunt discuții avansate, era clar că nu puteam să ne gândim la viitor până nu era asigurat prezentul. Poate chiar din seara asta rămâne să avem discuții legate de ce ne propunem, dar fără să neglijăm ultima etapă.

Le-am spus băieților că nu-mi doresc să apară acea relaxare. Azi a fost poate cea mai importantă victorie a sezonului. Mergem la Voluntari să ne respectăm pe noi, să respectăm competiția și apoi să vedem, bineînțeles, ce este de făcut pe viitor”, a spus Laszlo Balint.

UTA Arad a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

FC Voluntari este ultima adversară din acest sezon pentru cei de la UTA Arad.

UTA – Gaz Metan Mediaş, scor 1-0, în play-out-ul Ligii I

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.