Antrenorul Laszlo Balint a a spus, după meciul cu Chindia Târgoviște, că echipa antrenată de el arată ca „o formație din Liga 2“ și a subliniat că unii dintre jucători au anumite „limite“, motiv pentru care așteaptă întăriri.
„Eu zic că am controlat ostilitățile. E greu să speri când primul șut pe poartă e gol. Am avut puterea să punem presiune, am egalat, am avut bară, am avut ocazii, dar apoi a venit acel șut. Nu pot să îmi explic. Jucătorii și-au dorit să câștigăm, am avut momente în care am riscat, dar e foarte greu. Vulnerabilitate defensivă ne arată ca ăștia suntem. Le-am spus și băieților, suntem cu toții de Liga 2. Dacă nu ne trezim să reacționăm, finalul nu va fi deloc fericit“, a spus Balint.
Antrenorul UTA-ei l-a criticat și pe arbitrul meciului, Horia Mladinovici. „L-am apreciat pe Mladinovici că lasă jocul mai liber, dar la un duel aerian s-a fluierat fault. Nu vreau să îl învinovățesc, dar este un gol perfect valabil. Nu vreau să dau vina pe arbitraj, dar parcă se adună prea multe“, a mai susținut Balint.
Despre jocul echipei sale, Balint susține că se fac greșeli inexplicabile „pentru nivelul și pretențiile unei echipe de primă ligă“.
„Tot timpul bară și afară, bară și în teren, nu avem și noi o dată bară și gol. Trebuie să avem 4-5 ocazii uriașe ca să putem da gol. Trebuie să găsim resursele necesare pentru că înjumătățirea punctelor ne dă speranțe. Mai avem timp să aducem jucători și cred ca vor mai veni pentru că unii jucători au anumite limite. Se vede cât ne-a lipsit Aly Abeid. Erion (n. red. Hoxhallari) își dorește foarte mult, dar și azi a avut niște erori greu de explicat. Va reveni Aly și sperăm că vom remedia din această vulnerabilitate defensivă“, a afirmat antrenorul UTA-ei.
În privința viitorului său la UTA, Balint a spus că „e o problemă“. „La mine nu e vorba de a ține de un post. Dacă se consideră ca problema cea mai mare e la nivelul băncii tehnice, eu sunt dispus oricând la discuții, dar eu sunt primul care spune să mergem la luptă. Decizia este la conducerea clubului”, a spus Laszlo Balint, la finalul meciului cu Chindia Târgoviște.
Chindia Târgovişte a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-1 (1-1), vineri seara, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.