Ziarul electronic al arădenilor

Laszlo Balint, după înfrângerea de la Pitești: „Foarte mulți din vestiar trebuie să se trezească”

Antrenorul echipei UTA Arad, Laszlo Balint s-a declarat nemulțumit de cum a jucat echipa sa în meciul pierdut la Pitești, după ce a deschis scorul prin Alexandru Albu.

„E o înfrângere dureroasă, știam ce ne așteaptă, am făcut o primă repriză destul de bună, dar când nu ești eficient, fotbalul te pedepsește. Dezechilibrul s-a produs când am luat golul doi, o superficialitate care nu ar trebui să existe. Foarte mulți din vestiar trebuie să se trezească. Dacă nu, o să ajungem într-o zonă pe care vrem să o evităm.

Sunt greșeli individuale nepermise la acest nivel, împotriva unui adversar care se apără foarte bine. Noi am avut trei ocazii uriașe, n-am reușit să ne desprindem pe tabelă. Degeaba ajungem acolo dacă ratăm de asemenea manieră. Important e să vedem ce avem de făcut pentru meciul de sâmbătă cu Chindia”, a spus Balint, la finalul partidei.

Întrebat de ce a ales să-l înlocuiască pe Adrian Petre după 64 de minute, antrenorul arădenilor a răspuns: „Întrebați-l pe el. Am avut discuții inclusiv astăzi. Avem pretenții, atât eu, cât și conducerea, cât și suporterii. Nu neapărat Adi Petre este subiectul discuției din această seară. E adevărat, a avut două ocazii pe care trebuia să le trateze mult mai responsabil. Nu neapărat la el trebuie să ne raportăm. Fiecare trebuie să își facă o analiză corectă și rapidă, în așa fel încât, sâmbătă, să câștigăm”.

FC Argeş a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-1 (2-1), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 4-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Pentru UTA urmează meciul cu Chindia, programat sâmbătă, de la ora 15.00.

Liga I. FC Argeş – UTA Arad 4-1, în play-out

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.