Ziarul electronic al arădenilor

Laszlo Balint, după înfrângerea cu FCSB: „Victoria adversarilor nu poate fi pusă la îndoială“

Antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, a declarat, după meciul pierdut, la Arad, în fața FCSB, că este deranjant faptul că echipa sa a primit gol dintr-o situaţie analizată, de la unul dintre cei mai scunzi jucători de pe teren, iar acesta a înscris cu capul.

„Pentru mine este foarte deranjant pentru că pe o situaţie analizată am primit gol de la unul dintre cei mai scunzi jucători de pe teren, Moruţan, cu capul. E o naivitate din partea noastră. I-am lăsat pe adversari să-şi creeze ocazii. Victoria adversarilor nu poate fi pusă la îndoială, îi felicit. Până la marcarea golului şi până la eliminare jocul a fost echilibrat. În a doua repriză, cei de la FCSB s-au jucat cu ocaziile, am evitat o umilinţă”, a afirmat Balint.

La rândul său, tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat că formaţia sa şi-a creat ocazii pe care le-a tratat cu lejeritate şi că după eliminarea de la gazde le-a cerut elevilor săi să trateze jocul ca şi cum adversarii ar fi în formulă completă.

„Important e că am reuşit să câştigăm. Ne-am  creat o sumedenie de ocazii în repriza a doua şi le-am tratat cu lejeritate. Trebuie să învăţăm din asemenea jocuri, în care trebuie să decizi milt mai repede, când ai ocazii să fructifici. I-am atenţionat la pauză să tratăm meciul la fel de serios, că jucăm 11-11”, a spus Petrea pentru posturile care transmit Liga I.

Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Moruţan, în minutul 40.

Gazdele au rămas în inferioritate numerică în minutul 43, când a fost eliminat Damian Isac după ce a primit  al doilea cartonaş galben.

FCSB a învins UTA la Arad, scor 1-0

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.