Ziarul electronic al arădenilor

Kelemen Hunor, reales preşedinte UDMR. „Vrem consolidarea comunităţii noastre“

kelemenKelemen Hunor a fost reales, vineri, prin vot secret, la Congres, în funcţia preşedinte al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), fiind singurul candidat pentru funcţia respectivă.

Preşedintele Comisiei de numărare a voturilor, Biro Eniko, a declarat că au fost 575 voturi pentru realegerea lui Kelemen Hunor şi zece voturi împotrivă.

La cel de-al XII-lea Congres al UDMR, care se desfăşoară vineri şi sâmbătă, la Cluj, participă 778 de delegaţi.

Acesta le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa schimbării Uniunii, dar şi a comunicării şi solidarităţii, atât în interiorul formaţiunii, cât şi în afara sa.

„Nu am şi nici nu pot avea alt program decât cel al UDMR, completat cu documentele pe care Congresul actual le dezbate şi le adoptă. Eu vreau să fiu în fruntea unei Uniuni care îşi propune în continuare să reprezinte interesele comunităţii maghiare din România, să o fortifice, să organizeze societatea maghiară din Transilvania. Noi nu ne pregătim acum pentru guvernare, nu ne concentrăm asupra şanselor legate de aceasta, ci avem în vedere consolidarea comunităţii noastre, căci adevăraţii noştri aliaţi au fost întotdeauna maghiarii“, a declarat Kelemen Hunor.

Acesta a precizat că Uniunea trebuie să ţină cont, în acelaşi timp, şi de părerea acelor membri ai comunităţii care nu au încredere în ea, nu doar de cei care i-au fost alături în ultimii 25 de ani.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.