Ziarul electronic al arădenilor

Judecători jefuiți la Arad. VEZI câți bani le-au fost furați

baniDoi judecători, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, au sesizat că le-au dispărut, din camera unui hotel din Arad unde erau cazaţi, obiecte personale şi bani.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, fostul preşedinte al CSM Adrian Bordea, reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi magistratul Mircea Aron au sesizat Poliţia Arad că le-au dispărut bani şi obiecte personale din camera hotelului în care erau cazaţi.

Conform surselor citate, cei doi erau cazaţi la un hotel din zona centrală a Aradului, iar bunurile şi banii le-ar fi dispărut joi după-amiază.

Membrii CSM se aflau la Arad pentru a participa, joi şi vineri, la o întâlnire a preşedinţilor de tribunale cu reprezentanţii CSM.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber, a confirmat că “două persoane au depus sesizare cu privire la faptul că le-au fost furate sumele de aproximativ 6.700 de euro, respectiv 1.500 de lei, din camera unui hotel din municipiul Arad”.

“În cauză se fac cercetări pentru identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei”, a precizat Liber.

Surse din rândul anchetatorilor au adăugat că se verifică dacă există înregistrări video din hotel cu persoanele care au intrat în imobil în cursul zilei de joi, în încercarea de a se reduce cercul suspecţilor.

sursa: Mediafax

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.