Ziarul electronic al arădenilor

Iustin Cionca, propunerea PNL pentru șefia CJ Arad

cionca3Fostul deputat Iustin Cionca este propunerea liberalilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad, acesta fiind desemnat în urma alegerilor interne din cadrul filialei locale a PNL.

„Comitetul Judeţean Executiv al PNL Arad a desemnat miercuri, în cadrul unei şedinţe, care este persoana pe care liberalii o propun pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad. Competiţia internă din cadrul PNL Arad s-a dat între Iustin Cionca, Samuel Caba şi Adrian Ţolea“, se arată într-un comunicat de presă remis de PNL Arad.

Astfel, după voturile celor 33 de liberali prezenţi la şedinţa CJEx PNL Arad, Iustin Cionca a reuşit să adune 17 voturi, Adrian Ţolea 15 voturi, în timp ce un buletin a fost declarat nul de către comisia de numărare.

Samuel Caba şi-a anunţat retragerea candidaturii încă de la începutul şedinţei.

„Urmează ca, în perioada imediat următoare, candidatura lui Iustin Cionca să fie validată de către Colegiul Director Judeţean al PNL Arad, format din Comitetul Judeţean Executiv, respectiv primarii PNL din judeţul Arad şi preşedinţii organizaţiilor locale“, se mai arată în comunicatul de presă.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.