Ziarul electronic al arădenilor

Istoricul Marius Oprea susține la Pecica o conferință despre victimele comunismului

Cunoscutul istoric Marius Oprea, fostul președinte al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, vine la Pecica pentru a susține conferința pe care a prezentat-o la începutul lunii la Teatrul Național din București.

„În căutarea poporului pierdut. Arheologia victimelor comunismului în România” prezintă, pornind de la ilustrarea unor cazuri particulare, activitatea de căutare și găsire a osemintelor celor uciși fără judecată de către Securitate în execuții sumare, precum și a celor morți în urma înfometării și a torturii în temnițele și lagărele de muncă ale regimului comunist.

Marius Oprea a studiat istoria la Universitatea din București și este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul si evoluția Securității (1948-1964).

A fost implicat în elaborarea Legii de deconspirare a Securității, a creat, în decembrie 2005, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus până în 2010 şi unde, în prezent, lucrează ca şef al Compartimentului de Investigații Speciale.

Este autorul a numeroase articole privind istoria Securității și a realizat, împreună cu Nicolae Mărgineanu, două filme documentare, Execuția și Patru feluri de a muri, ce reflectă preocuparea sa pentru identificarea rămășițelor celor care au fost uciși de Securitate.

Evenimentul va avea loc marți, 25 februarie, de la ora 12.00, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, cu sprijinul Primăriei Orașului Pecica, al Consiliului Local și al filialei locale a Mișcării pentru Regat și Coroană.

La conferință vor participa elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” și ai Școlii Gimnaziale nr. 2, dar accesul este liber și gratuit tuturor celor interesați de subiect.

Publicul va putea cumpăra, de la standul Librăriei Cărturești, volumele istoricului.

Orașul Pecica se numără printre localități unde există un monument dedicat victimelor represaliilor regimului comunist, acesta fiind inaugurat în martie 2013 în Parcul Sfânta Treime din centrul orașului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Orașului Pecica. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.