Ziarul electronic al arădenilor

Irlanda de Nord – România, scor 0-0, în preliminariile CE din 2016

minge-de-fotbalReprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, la Belfast, în compania selecţionatei Irlandei de Nord, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016.

La meciul de la Belfast, pentru naţionala României a debutat şi atacantul Florin Andone, care a intrat pe teren în minutul 72, în locul lui Claudiu Keşeru.

“Sincer să fiu ne bucură şi acest punct, poate să însemne enorm de mult în economia jocurilor la final. Ţinând cont de problemele pe care le-am avut, de numărul de indisponibilităţi, rezultatul este bun pentru echipa naţională. Îmi pare rău că jucătorii nu au putut să iasă de sub presiunea adversarului, am intrat în acest loc de luptă, de uzură… Aş fi vrut mai mult de la jucătorii noştri şi de la joc. Cred că acest rezultat ne menţine în poziţia de lider, la o cotă morală foarte bună şi sunt convins că putem aborda altfel jocul cu Ungaria în condiţiile în care sper să avem mai mulţi juctori care au fost accidentaţi refăcuţi. Avem nevoie de o altă prestaţie la Budapesta, cu Ungaria”, a spus selecţionerul Anghel Iordănescu.

Iordănescu a menţionat că naţionala României trebuie să trateze cu seriozitate meciurile care au mai rămas, callificarea nefiind încă jucată.

“M-a mulţumit faptul că echipa noastră a reuşit să reziste 90 de minute”, a mai spus Iordănescu.

Reprezentativa României ocupă primul loc în grupa F, cu 14 puncte, după disputarea a şase etape din preliminariile Campionatului European din 2016.

România are patru victorii, scor 1-0 cu Grecia, 1-0 cu Finlanda, 2-0 cu Irlanda de Nord, 1-0 cu Insulele Feroe, şi două remize, scor 1-1, cu Ungaria şi 0-0 cu Irlanda de Nord.

Locul doi este ocupat de Irlanda de Nord, cu 13 puncte, iar pe trei se află Ungaria, cu 11 puncte.

Insulele Feroe este pe locul patru, cu şase puncte, iar Finlanda ocupă locul cinci, cu 4 puncte.

Grecia a acumulat două puncte şi este ultima în grupă.

Etapa a şaptea programează, la 4 septembrie, meciurile Grecia – Finlanda, Insulele Feroe – Irlanda de Nord şi Ungaria – România.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.