Ziarul electronic al arădenilor

Ioţcu a lansat o petiţie împotriva Guvernului. VEZI unde poți semna

nicu conferinta 22Nicolae Ioţcu, președintele Consiliului Județean Arad și membru al PNL, a lansat, marți, o petiție de protest față de „măsurile prin care Guvernul PSD, condus de Victor Ponta, sărăcește județul Arad“.

Conform petiției inițiate de Nicolae Ioțcu, „Guvernul Ponta este somat să dea înapoi arădenilor 45 milioane de lei, sumă care ar fi trebuit să fie alocată, pentru investiții, Consiliului Județean Arad și primăriilor din județ, prin intermediul Bugetului de Stat“.

În cadrul conferinței de presă, organizate cu prilejul lansării petiției „Salvaţi Judeţul Arad de cleptocraţia PSD”, Nicolae Ioțcu a afirmat că „PSD continuă să se comporte ca un partid cleptocrat, care ia măsuri doar în avantajul propriei clientele de partid“.

În opinia președintelui CJ Arad, „acest tip de management pune în pericol dezvoltarea României“.

„Când a ajuns la putere, PSD a promis că va realiza regionalizarea și descentralizarea administrației, ca premisă a dezvoltării României. A adoptat, în schimb, înainte de alegeri, o lege prin care a politizat administrația locală și, după alegeri, a adoptat noi acte normative, prin care frânează dezvoltarea locală“, a spus Nicolae Ioțcu.

Președintele Consiliului Județean Arad a arătat că, în primul pas, printr-un amendament la Legea Bugetului, propus de PSD și susținut de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, a fost modificată formula de alocare a fondurilor către administrațiile locale, în așa fel încât aceste fonduri să ajungă în mâna administrațiilor controlate de PSD.

„Banii au fost luați de la administrațiile performante, cum este și administrația Județului Arad, și dați administrațiilor neperformante ale PSD, în special din sudul țării și din Moldova.

Din banii produși de arădeni, Consiliul Județean Arad a pierdut, în 2015, prin comparatie cu 2014, 21 milioane de lei, iar primăriile din județ aproximativ 24 milioane de lei. Toți acești bani urmau să fie alocați pentru investiții în sănătate, în infrastructură etc.

Ei au ajuns în bugetele unor primării fără să existe o condiționalitate legală privind direcționarea către investiții (banii pot fi folosiți, practic, pentru orice), putând fi folosiți pentru organizarea unor spectacole cu caracter populist, specifice PSD“, a spus Ioțcu.

Potrivit președintelui CJ Arad, în pasul al doilea, prin Ordonanța de urgență nr. 2/2015, adoptată recent, Guvernul permite administrațiilor locale să se împrumute de la Trezorerie din fondurile obținute din privatizare.

„Această măsură a fost luată după ce foarte multe administrații locale, care au contractate proiecte din bani europeni și proiecte naționale, neputând sa sustina cofinantarea acestor proiecte, au pus presiune pe Guvern. Soluția este însă proastă. Ea apasă tot asupra consiliilor județene și a primăriilor performante, adică a celor care au proiecte. În plus, împrumuturile pot fi făcute numai în 2015. Ce se va întâmpla însă anul viitor? O procedură normală ar fi fost ca primariile și consiliile care au proiecte de dezvoltare să primească bani direct de la buget, în timp ce acelea care doresc să realizeze proiecte, dar nu au fonduri suficiente, să primeasca banii pe care îi meritau“, a mai spus Nicolae Ioțcu.

Nicolae Ioțcu a evidențiat o serie de „efecte negative“ pe care măsurile luate de Guvernul Ponta le au asupra administrației locale: „înlocuiesc principiul eficienței, ponderat de principiul solidarității, cu principiul clientelar (conform logicii Guvernului Ponta, cu cât o administrație face mai puțin, cu atât primește mai mulți bani de la Buget); pun în pericol sau pur și simplu zădărnicesc importante proiecte de investiții“.

„Consiliul Județean și primăriile din județ sunt condamnate să joace un rol pur administrativ, asta în condițiile în care se tot vorbește despre întărirea administrației locale; sunt afectate – pe termen scurt și mediu – adevăratele motoare ale dezvoltării României, care sunt județele performante, un astfel de județ fiind și Aradul; lovesc în transparența și previzibilitatea procesului de decizie la nivelul administrației locale (din această cauză, administrațiile locale vor putea atrage mai puține investiții private); cresc gradul de nemulțumire locală în raport cu administrația centrală“, a mai afirmat președintele CJ Arad.

PETIŢIE

„Salvaţi judeţul Arad de cleptocraţia PSD!

Vrem înapoi cele 45 milioane de lei luate de guvern de la arădeni

Dezvoltarea Județului Arad este pusă în pericol prin măsurile cu caracter clientelar luate de Guvernul PSD, condus de Victor Ponta.

* Bugetul alocat Consiliului Județean Arad, în 2015, comparativ cu 2014, este mai mic cu 21 milioane de lei!

* Bugetul primăriilor din Județul Arad este mai mic cu 24 milioane de lei!

Aceste fonduri trebuiau să ajungă la arădeni. Ele trebuiau să fie alocate investițiilor în sănătate, în infrastructura de drumuri județene sau în dezvoltarea culturală a Județului Arad. Prin modificarea formulei de alocare a fondurilor bugetare, modificare care s-a realizat fără consultarea transparentă a Parlamentului, Guvernul Ponta a blocat însă dezvoltarea Județului Arad.

Banii au fost luați de la arădeni și transferați către județele neperformante, dar conduse de baronii PSD.

Măsura nu are nici o bază economică; dimpotrivă, ea nu face decât să devalizeze Județul Arad, ca și alte județe din țară. În același timp, administrații locale neperformante au primit sume extrem de mari, necorelate cu nivelul de dezvoltare al unităților lor administrative și necondiționate de existența unor proiecte de investiții. Aceste sume vor putea fi cheltuite pentru proiecte irelevante, cum ar fi organizarea de petreceri cu mici și bere, așa cum ne-a obișnuit PSD.

Decizia Guvernului Ponta a generat deja foarte multă nemulțumire, dar și blocaje în sistemul administrației locale, fiind cea mai clară dovadă a proastei guvernări. Presat, Guvernul Ponta a decis, printr-o Ordonanță de Urgență (nr.2/2015), să permită administrațiilor locale să se împrumute din banii Trezoreriei statului, din fonduri rezultate din privatizare. Sunt vizate consiliile județene și primăriile care au rămas fără fonduri după realocarea clientelară operată de PSD.

Dincolo de faptul că acești bani trebuiau alocați pentru alte scopuri, dincolo de faptul că împrumuturile nu pot acoperi decât o parte, insuficientă, a necesarului de fonduri locale, Guvernul Ponta creează, prin această decizie, haos la nivelul administrației locale. Astfel, gradul de îndatorare al consiliilor județene și al primăriilor va crește până la limite care pot afecta echilibrul bugetar, la nivel local, dar și național.

Toate aceste unități administrative vor fi obligate să se îndatoreze pentru a-și putea implementa proiectele câștigate din bani europeni sau naționali, dezvoltarea nemaiputând fi luată în calcul. Decizia Guvernului Ponta afectează, de asemenea, transparența și previzibilitatea procesului de administrare locală, fapt ce va avea consecințe asupra nivelului investițiilor.

Având în vedere aceste aspecte, cerem tuturor celor care vor binele Aradului să susțină demersul nostru, îndreptat împotriva celor care vor să-l sărăcească.

Cerem Guvernului Ponta să revină urgent la prevederile legale anterioare sau să ia orice altă decizie care să repună în drepturi administrațiile locale din Județul Arad.

Cerem Guvernului Ponta înapoi cele 45 milioane de lei, care ni se cuvin.

Cleptocrația PSD trebuie să ia sfârșit. Cât mai repede!“

Petiția poate fi semnată AICI

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.