Ziarul electronic al arădenilor

Iohannis: „Sunt preşedintele României şi vreau să rămân preşedintele României“

Klaus Iohannis a declarat că este preşedintele României şi vrea să rămână preşedintele României, şi nu al Consiliului European.

„Sunt persoane importante, şi în ţară, şi în Europa, care m-ar vedea într-o poziţie de conducere într-o instituţie europeană. Şi vreau să spun, acum, public: eu sunt Preşedintele României şi vreau să rămân Preşedintele României, şi nu al Consiliului European, pentru că mai sunt, dragii mei, multe de făcut şi sunt dispus să rămân implicat”, a afirmat preşedintele Iohannis, la primirea Medaliei de Onoare a FDGR.

În discursul său, Klaus Iohannis a precizat că vrea să spună câteva cuvinte şi despre politica de acum.

„Nu este niciun secret că, pentru România, ultimii ani au fost ani foarte complicaţi. Am avut o majoritate guvernamentală şi parlamentară care a avut obiectivul principal subjugarea justiţiei în interesul unor persoane. Am avut o majoritate care a încălcat principiul de bază al unei democraţii, principiul care înseamnă că guvernanţii trebuie să lucreze împreună şi pentru cei guvernaţi. Am avut o majoritate care a lucrat împotriva românilor, împotriva celor guvernaţi, pentru a-şi asigura beneficii politice”, a afirmat preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, sâmbătă, la Sibiu, Medalia de Onoare a FDGR. Distincţia i-a fost acordată pentru activitatea sa ca preşedinte al Forumului, ca primar al Sibiului şi ca şef al statului, dar şi pentru contribuţia în promovarea valorilor şi tradiţiilor minorităţii germane.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.