Ziarul electronic al arădenilor

Iohannis, atac la PSD: „A mărit salariile până le-a micşorat“

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, schimbările aduse de PSD nu aduc decât bulversări şi incertitudini, afirmând că social-democraţii au mărit salariile până le-a micşorat, iar acum vor să desfiinţeze Pilonul II de pensii.

„Cred că aceste veşnice schimbări nu aduc decât bulversări şi incertitudini. Am observat că PSD a făcut un hobby din a schimba tot ce funcţionează în România, a schimbat sistemul de impozite şi taxe, a mărit salariile până le-a micşorat, acum vrea să desfiinţeze pilonul II de pensii, nu este bine aşa. Se poate guverna aşa, dar nu cu rezultate bune. Părerea mea e că lucrurile care au fost stabilite pentru mulţi ani şi PSD a fost acolo, în Parlament, nu cred că poate să facă abstracţie de faptul că această decizie a fost luată de toţi factorii politici, nu cred că este bine”, a declarat Klaus Iohannis.

El a mai spus că prea multe schimbări duc la instabilitate.

„Dacă se schimbă, trebuie, nu trebuie, legile Justiţiei. Se schimbă, trebuie, nu trebuie impozitarea, salariile, acum umblăm la sistemul de pensii, după aceea umblăm la securitatea naţională, nu cred că mergem spre o stabilitate a statului român ci, dimpotrivă, cred că prea multe lucruri abordate în prea scurt timp, duc la o instabilitate pe care, în definitiv, nu şi-o doreşte nimeni”, a adăugat şeful statului.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *