Un bărbat de 39 de ani, cunoscut în lumea interlopă, a fost împuşcat pe o stradă din municipiul Arad, în timp ce se îndrepta spre casă, fiind rănit în picior.
Incidentul armat a avut loc luni, în jurul orei 4.30 la intersecţia străzilor Vadului şi Podului, din cartierul arădean Confecţii, unde Daniel Dragoman, cunoscut ca fiind membru al lumii interlope, a fost împuşcat în timp ce se îndrepta spre casă.
Martorii au afirmat că au auzit două focuri de armă şi au sunat la 112.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza municipiului Arad, persoane necunoscute ar fi agresat prin împuşcare un bărbat. Se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, uz şi deţinere de armă letală fără drept”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu.
Poliţiştii nu au precizat deocamdată ce armă a fost folosită şi alte detalii din anchetă.
Surse din rândul anchetatorilor afirmă, totuşi, că este vorba de un pistol de calibru 9 mm, iar victima este un cunoscută în lumea interlopă locală.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean în urma unei răni suferite în coapsa stângă, iar medicii spun că este în afara oricărui pericol, fiind conştient şi cooperant. El urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
Apropiaţi ai interlopului, care se aflau la spital, luni, au declarat presei că atacatorii ştiau că victima va avea o sumă mare de bani asupra sa. Conform relatărilor, victima ar fost urmărită, iar ulterior aşteptată într-o intersecţie din apropierea casei sale. După ce l-au împuşcat pe bărbat, agresorii i-ar fi sustras banii pe care i-ar fi avut asupra sa.
Potrivit acestora, victima ar şti cine sunt atacatorii, iar poliţiştii încearcă să-i identifice.
UPDATE
Doi bărbaţi din Arad au fost identificaţi de poliţişti ca fiind suspecţii în cazul atacului armat care a avut loc pe o stradă din oraş, luni dimineaţă, când un bărbat a fost împuşcat, în apropierea casei sale.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că, în urma cercetărilor făcute în cazul bărbatului împuşcat, au fost identificaţi doi suspecţi, care sunt căutaţi.
„Este vorba de doi bărbăţi din Arad, de 33 şi 34 de ani. La aceasta oră, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, acţionează în vederea depistării celor în cauză şi luării măsurilor legale“, a declarat sursa citată.
Poliţiştii au organizat filtre în tot judeţul în încercarea de a-i prinde pe suspecţi, în timp ce victima este păzită în spital de doi jandarmi.