Ziarul electronic al arădenilor

Întâlniri autor-public la Biblioteca Județenă. Scriitoarea Regéczy Szabina Perle se prezintă

Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene, luni, 29 octombrie, de la ora 17.00. Va fi o discuție liberă în care autoarea va vorbi despre propria operă și va răspunde la întrebările publicului.

Regéczy Szabina Perle s-a născută la Iași dar a urmat școala și liceul la Arad. A studiat un an la Institutul Superior Reformat din Oradea, iar în 1997 a absolvit Institutul Teologic Protestant Unit de grad universitar din Cluj-Napoca. În anul 2010 a obținut specializarea post-universitară în psihopedagogie.

A debutat la ziarul „Vörös Lobogo” din Arad, la vârsta de 16 ani. A colaborat la „Nyugati Jelen”, Üzenet, Havi Szemle, Szövétnek, „Arca”, „Observator”, „Kisharang”, „Üdvü­ze­­net a ma emberének; e prezentă în antologiile: Vagyunk, Lehetöség, Ponton, Arad és vidéke.

Este membră a Uniunii Scriitorilor din 2007 și îndeplinește funcția de președintă a cenaclului literar arădean „Toth Árpád”, din anul 2003.

Premii literare: Premiul ziarului „Vörös Lobogo” pentru publicistică, 1988; Premiul special al Institutului Teologic Protestant, 1996; Premiul Asociației EMKE. A publicat: Szüloföld és hivatástudat [Patrie şi conştiinţă profesională], Arad, Editura Gutenberg, 1999; Üzenet egy másvillából [Mesaj dintr-o altă lume], EMKE, 2006; Egy pillanattal túl az örökléten [Cu o clipă dincolo de eternitate], Erdélyi Pegazus, 2008; Elszállok egy szonett szárnyain [Îmi iau zborul pe aripi de sonet], Editura Gutenberg Univers, 2009.

Volume de traduceri: Ha majdfelébredek [Când mă voi trezi] – o sută de traduceri din perlele liricii române contemporane, Editura Gutenberg, 2000; A szív valahol fenn dobog – Inima sună undeva sus – 40 de poezii de Vasile Dan traduse în colaborare cu Gáal á ron. Amon KFT, Budapesta, 2006; Ciripelök az éjszakában – Greierii în noapte, Editura Gutenberg Univers, 2007; Kérdések válasz nélkül – Întrebări fără răspuns, Editura Gutenberg Univers, 2008; Tükrök és emlékezet – Oglinzi și memorie, Emil Șimăndan, Editura Gutenberg Univers, 2010.

Manifestarea de luni face parte din seria de întâlniri autor-public, organizate de Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad în cadrul proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Menționăm că Regéczy Szabina Perle este prezentă pe aplicația web de ebook-uri realizată în cadrul proiectului cu 3 volume de poezie în limba maghiară care pot fi citite gratuit: https://ebook.bibliotecaarad.ro/author/30

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.