Ziarul electronic al arădenilor

Întâlniri autor – public la Biblioteca Județeană. „Livia Ciupav se prezintă”

Biblioteca Județenă „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la o întâlnire cu scriitoarea Livia Ciupav, al cărei ultim roman, intitulat „Mai mult ca perfectul”, a apărut în luna mai a acestui an la editura Paralela 45.

Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene, miercuri, 12 septembrie, de la ora 16.00.

Va fi o discuţie liberă în care autoarea va vorbi despre propria operă și va răspunde la întrebările publicului.

Livia Ciupav s-a născut la Arad, în 9 septembrie 1976. A absolvit Facultatea de Fizică,  respectiv Facultatea de Informatică la Universitatea de Vest Timişoara.

A avut apariţii în diverse reviste literare, antologii şi volume colective. A participat la prima expoziţie de foto-haiku de grup din România, Bucureşti, 2010. A obținut diverse premii la concursuri literare din ţară şi străinătate. A fost nominalizată cu volumul de proză scurtă „Teatru de marionete” la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediţia a IV-a, iulie 2011.

Cărţi publicate:

Volum de poezie: Obsesii, Ed. Lumen, Iaşi (2007), apărut în urma unui concurs de debut în poezie. A obţinut Premiul revistei Cafeneaua literară pentru cea mai bună carte de debut în poezie a anului 2007.

Volum bilingv (român-englez) de haiku : Calendar de ceapă/ Onion calendar, Ed. Remus, Cluj-Napoca (2010), apărut în urma unui concurs de debut în haiku.

Hainele de moarte, un scenariu publicat pe platforma de ebook-uri a Bibliotecii Județene Arad, https://ebook.bibliotecaarad.ro/ (2018)

Mai mult ca perfectul, o carte pentru adolescenți apărută la Ed. Paralela 45, Pitești (2018)

Trăiește și scrie în Arad. Și fiindcă s-a distrat foarte tare în timp ce lucra la ultima carte, a decis să nu se oprească aici. Este membru al Ligii Scriitorilor.

Manifestarea de miercuri face parte din seria de întâlniri autor-public, organizate de Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad în cadrul proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi”. Menționăm că Livia Ciupav este prezentă pe aplicația web de ebook-uri realizată în cadrul proiectului cu trei volume care pot fi citite gratuit: https://ebook.bibliotecaarad.ro/author/3

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană  „A.D. Xenopol” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.