Doi instructori auto din Arad au fost trimişi în judecată, fiind acuzați că au luat bani de la candidaţi care susţineau examenul pentru obţinerea permisului de conducere, promiţându-le că vor interveni pe lângă poliţişti pentru a fi promovaţi.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a celor doi instructori auto, acuzaţi de trafic de influenţă.
Conform procurorilor, cei doi au primit bani de la candidaţi care susţineau examenul pentru obţinerea permisului, cărora le-au promis că vor interveni pe lângă poliţişti pentru a-i promova.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpaţii Nica Beniamin Doru şi Nica Stelian, în calitate de instructori auto, în cursul lunilor aprilie – mai 2016, au pretins şi primit în total 200 de euro, lăsând să se creadă că vor interveni pe lângă agenţii de poliţie cu atribuţii de testare practică a cursanţilor care urmează cursuri de şcolarizare în vederea dobândirii permisului de conducere”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Arad.