Ziarul electronic al arădenilor

Instanțele de judecată din Arad își vor relua activitatea

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 4 februarie 2020,  s-a desfăşurat Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, pentru a decide cu privire la continuarea sau încetarea formelor de protest adoptate prin Hotărârea din data de 21 ianuarie 2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, ca urmare a proiectului legislativ  de abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensiile de serviciu cuvenite magistraţilor.

În urma dezbaterilor ce au avut loc, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, a hotărât menţinerea formelor de protest constând în refuzul participării judecătorilor în activităţile birourilor electorale şi sesizarea Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare și a Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni din perspectiva afectării statutului judecătorilor ca efect al potențialei abrogări a dispozițiilor legale privind pensia de serviciu

Totodată, s-a hotărât că, indiferent de legalitatea măsurilor pe care puterea legislativă şi cea executivă le-ar întreprinde în privinţa sistemului judiciar, conflictele dintre puterea judecătorească şi celelalte două puteri ale statului nu trebuie să se răsfrângă negativ asupra drepturilor şi intereselor fundamentale ale cetăţenilor.

În acest sens, din respect faţă de cetăţeni şi în acord cu demnitatea, rolul şi statutul funcţiei de magistrat în orice stat democrat, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad a decis reluarea activităţii obişnuite de judecată începând cu data de 5 februarie 2020.

Prin urmare, conducerea Tribunalului Arad aduce la cunoştinţa justiţiabililor, avocaţilor şi celorlalţi participanţi la înfăptuirea actului de justiţie că,  şedinţele de judecată, serviciile cu publicul şi celelalte activităţi obişnuite ale Tribunalului Arad, se vor desfăşura, fără perturbări, conform programului afişat.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Tribunalul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.