Ziarul electronic al arădenilor

INSCOP. Peste 50% dintre români cred că situaţia din ţară e mai rea decât în 1989

Peste 50% dintre români cred că situaţia din ţară este mai rea decât în 1989, potrivit unor sondaje realizate de INSCOP Research, în cadrul proiectului „România Agenda 2050“, la comanda Strategic Thinking Group.

Parteneri în cadrul acestui proiect sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.

Primul sondaj a fost realizat în perioada 23 mai – 14 iunie, pe un eşantion de 1.500 de persoane, iar cel de-al doilea în intervalul 26 septembrie – 4 octombrie, pe un eşantion de 1.200 de persoane. Eşantioanele sunt reprezentative pentru categoriile socio-demografice semnificative pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă este de +/-2,53%, la un grad de încredere de 95%.

Un procent de 54% dintre români, conform sondajului realizat în mai – iunie, respectiv de 57,4%, potrivit cercetării din septembrie – octombrie, consideră că situaţia generală din România este mai rea decât în 1989.

Potrivit cercetărilor, 43,5% dintre cei intervievaţi în mai – iunie, respectiv 39,1% dintre subiecţii din septembrie – octombrie, au opinat că situaţia generală a ţării în 2050 va fi mai bună decât în prezent.

Ambele sondaje relevă că 68,4% dintre respondenţi sunt de acord cu tranziţia la surse de energie prietenoase cu mediul. Mai mult de jumătate (51,5%) dintre români au răspuns că i-ar determina să reducă consumul de energie costul acesteia. Totodată, aproape trei sferturi (72,5%) dintre cei intervievaţi ar dori să instaleze panouri fotovoltaice la casa sau blocul în care locuiesc.

Aproape 43% dintre cei chestionaţi preferă transportul cu vehicule personale pentru a se deplasa pe distanţe mai lungi în interiorul localităţii, iar 27,3% transportul public.

Întrebaţi care sunt cele mai importante două probleme de mediu cu care se confruntă România, 58,4% dintre cei chestionaţi au răspuns defrişările ilegale, iar 42,6% poluarea apelor.

Sondajul din septembrie-octombrie a arătat că, în ceea ce priveşte principalele trei probleme ale sistemului de educaţie românesc, 53,6% dintre cei intervievaţi au făcut referire la slaba pregătire şi dezinteresul unora dintre profesori, 45,1% la abandonul şcolar în rândul copiilor din medii defavorizate, 41% la lipsa de disciplină a elevilor.

Aproape 62% dintre respondenţi sunt de părere că părinţii nu acordă suficientă atenţie copiilor la şcoală. 88% dintre cei chestionaţi cred că educaţia şcolară este cel mai bun mijloc de a reuşi în viaţă.

Conform sondajului din mai-iunie, 76,1% dintre români sunt preocupaţi de starea lor de sănătate foarte mult sau destul de mult.

Cercetarea din septembrie-octombrie arată că o treime (33,3%) dintre cei chestionaţi s-au gândit să plece în viitor la un moment dat la muncă în străinătate, iar 65,8% au spus că nu au avut în vedere aceasta. 41,5% dintre români sunt de părere că cei care pleacă la muncă în străinătate sunt văzuţi în ţara noastră drept „fără alternative“.

82,5% dintre respondenţi sunt de acord cu reduceri de taxe şi impozite pentru companiile private care iniţiază noi investiţii în economie. 57% dintre români sunt total de acord cu majorarea alocaţiilor şi a pensiilor, chiar dacă nu există resurse bugetare, iar 27,4% – oarecum de acord.

În altă ordine de idei, sondajul din mai-iunie relevă că 83,5% dintre români cred că ţara ar trebui să se orienteze spre vest din punct de vedere al alianţelor politice şi militare, adică spre Uniunea Europeană, SUA şi NATO.

Din ambele cercetări reiese că 89,2% dintre români sunt de părere că populaţia ar trebui să fie consultată mai des prin referendum pe temele majore de interes local sau naţional.

„Cei din generaţia matură într-un fel sau altul sunt dezamăgiţi de decalajul dintre aşteptările lor în 1989 şi ceea ce s-a întâmplat acum. Pe de altă parte, sunt tineri care nu ştiu prea multe despre ce era înainte de 1989, despre cum era societatea şi oamenii nu gândesc raţional. De exemplu, nu se gândeşte nimeni că în societatea românească din 1989 lipsea aproape totul, nu aveai libertate de mişcare, nivelul de trai era extrem de scăzut, nu aveai lucruri elementare, cum ar fi accesul permanent la electricitate, la combustibil sau la hrană“, a spus rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, referitor la opinia românilor despre situaţia de dinainte de 1989.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.