Ziarul electronic al arădenilor

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiștii din Arad

Polițiștii arădeni au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au încălcat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, a fost depistat, pe strada Poetului din municipiu, un bărbat de 49 de ani, din Pleșcuța, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,86 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 0,68 mg./l. alcool pur în aerul expirat a fost depistat un tânăr de 21 de ani, din Gurahonț, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, pe raza localității Avram Iancu, fără a deține permis de conducere.

Conform procedurii, în ambele cauze au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Pe strada Oituz, din municipiu, un tânăr de 17 ani, din Arad, a fost depistat în trafic de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism având valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată din luna august a.c.

Un tânăr de 19 ani, din Arad, a fost depistat în noaptea de 18/19 octombrie a.c, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

Au mai fost depistați în timp ce conduceau fără permis: un bărbat de 29 de ani, din Păuliș, pe aceleiași localități; un bărbat de 39 de ani, din Măderat, pe Calea Radnei; un bărbat de 53 de ani, din Pâncota, pe raza aceleiași localități și cu autotuturism neînmatriculat, și un bărbat de 27 de ani, din Șepreuș, pe raza aceleiași localități, având expirată polița de asigurare și inspecția tehnică periodică ale autoturismului.

Pe numele tuturor celor în cauză au fost întocmite dosare penale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.