Ziarul electronic al arădenilor

Îndemn la fraudă

Ludovic al paişpelea spunea cu emfază: „Statul sunt eu!“. Acum suntem în democraţie. Normal ar fi ca statul să fim noi. Din păcate, acest stat se dovedeste a fi al alcuiva nedefinit. Nici noi, nici ei, ci ceva nedefinit. Ceva populat cu oameni, dar care nu lucrează pentru oameni. Sau nu dă senzaţia.

Teofil Grădinaru

Prin sărăcirea exagerată a populaţiei, statul numai lucrează nici pentru el, oricare ar fi acest impersonal pronume personal: „el“.

Cum altfel se explică idea că statul împinge circa 500.000 de oameni spre o muncă la negru, spre obţinerea unor „venituri nefiscalizate“, ca să ma exprim în limbaj finanţist.

Calculul e simplu! Sunt foarte multe familii cu unul sau doi bugetari, cu salarii mici şi foarte mici. Venitul unei asemenea familii este între 1.000 şi 1.500 de lei. Din aceşti bani trebuie plătită întreţinerea, curentul, satelitul, telefonul etc. Totul se ridică la minim 700 de lei. Apoi, vine întreţinerea alimentară. Minim 500 de lei. Apoi, cu unul sau cu doi copii, cu învăţământul de toată gratuitatea, mai ne trebuie minim 100 de lei lunar.

Mai adăugăm hainele necesare, alte cheltuieli care (poate) nu sunt obligatorii, precum telefonul mobil sau abonamentul pentru mijlocul de transport în comun. Atenţie, n-am vorbit de vicii (vai de fumători), de ieşit la restaurant o seară pe săptămână sau, Domane fereşte!, vreun week-end pe post de concediu. Sau ratele aparent interminabile pe care tot statul le-a încurajat.

Dat fiind faptul că faza cu „al doilea serviciu“ e o glumă proastă (uitaţi-vă la statistica şomajului, care denotă clar că nu prea există funcţionari cu două servicii), concluzia vine de la sine: e greu sau chiar imposibil să te descurci cu salarii diminuate. Şi, totuşi, lumea se descurcă! Cum?

Simplu, aşa cum spuneam! Prin „ocolirea“ căilor legale. Mai un ciubuc, mai o favoare, mai cine ştie ce jonglerii. Toate sub o pătură măcar gri, dacă nu neagră.

Şi, atunci, revenind la analiza acestui stat care e format, totuşi, din oameni, vine întrebarea simplă: guvernanţii ori nu fac aceste calcule elementare, ori încurajează tacit o economie subterană şi – circumstanţe agravante – o micuţă corupţie generalizată.

Cu o asemenea gândire, revenim la starea noastră de balcanism din secolul XIX. Şi, din păcate, totul arată ca o politică de stat bine gândită.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.