Ziarul electronic al arădenilor

Încep lucrările de modernizare a drumului județean Sintea Mare – Șepreuș

Consiliul Județean Arad a organizat miercuri o dezbatere publică în comuna Șepreuș. În fața a aprox. 150 de localnici, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și vicepreședintele Sergiu Bîlcea au predat constructorului PORR amplasamentul drumului Sintea Mare-Șepreuș. 

Lucrările de modernizare a acestui drum județean, în lungime de 14,2 km, vor începe în jurul datei de 15 martie (în funcție de condițiile meteo).

Președintele Consiliul Județean a precizat că județul Arad se dezvoltă prin fonduri europene.

„Județul Arad se dezvoltă prin fonduri europene, în lipsa alocărilor necesare de la bugetul de stat! Eu cred cu fermitate că banii arădenilor trebuie să rămână, în mare măsură, acasă, la Arad. Este al treilea an când Consiliul Județean nu primește de la bugetul de stat niciun leu pentru investiții, iar anul trecut am primit ZERO lei din TVA-ul colectat de la firmele din Arad! Nu este normal să se întâmple asta, dar avem norocul că știm să scriem proiecte europene și am adus din fonduri europene banii pe care ni i-a luat Bucureștiul”.

Vicepreședintele Sergiu Bîlcea a accentuat în prezentarea sa că în această primăvară încep lucrările majore pentru modernizarea drumurilor județene.

„Valoarea acestora este de 805 milioane lei, dintre care 561 milioane lei din fonduri europene, 131 milioane lei din banii Consiliului Județean și doar 113 milioane lei de la Guvern. Drumul Sintea Mare-Șepreuș nu va fi reparat, ci modernizat! Asta înseamnă că lucrăm la structura drumului, facem o lucrare de calitate, inclusiv la șanțuri. Intervenim la baza drumului. Garanția lucrării este de cinci ani” – a declarat vicepreședintele Sergiu Bîlcea.

Managerul de proiect din partea firmei PORR, prezent la dezbatere, a explicat în ce va consta lucrarea: frezarea drumului existent, refacerea structurii, două straturi de asfalat, cinci podețe, refacerea sensului giratoriu din Șepreuș, accesele la proprietăți, podețe noi în localitate.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.