Ziarul electronic al arădenilor

In memoriam Cristian Moisescu. Carte de condoleanțe deschisă la Primărie

moisescu-300x213O carte de condoleanțe, unde cei care doresc să-i aducă ultimul omagiu fostului primar al Aradului, Cristian Moisescu, decedat în cursul nopții de miercuri spre joi, va fi deschisă în Palatul Administrativ.

Conform unui comunicat de presă, remis joi seara de Biroul de presă al Primăriei Arad, primarul Gheorghe Falcă și membrii Consiliului Local al Municipiului „deplâng dispariția prematură a domnului Cristian Moisescu, fost primar al Aradului între anii 1992-1996, care a încetat din viață în noaptea trecută“.

„Primarului Municipiului Arad, Consiliului Municipal și angajații Primăriei au transmis mesaje publice de condoleanțe familiei îndoliate.

În cadrul ședinței Consiliului Municipal care va avea loc vineri, 8 ianuarie 2015, aleșii locali și Primăria vor onora memoria primului primar arădean ales prin vot democratic după căderea regimului comunist. Vineri, 8 ianuarie 2016, începând cu ora 12.00, Primăria va deschide în Palatul Administrativ o carte de condoleanțe unde toți cei care doresc vor putea să-i aducă ultimul omagiu fostului primar“, se menționează în comunicatul de presă.

Cristian Moisescu, fost primar al municipiului Arad, a încetat din viață, în cursul nopții de miercuri spre joi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde era internat.

Cristian Moisescu avea 68 de ani și se confrunta de mai mult timp cu grave probleme de sănătate.

Cristian Moisescu va fi înhumat, sâmbătă, la Cimitirul „Eternitatea“ din Arad, în prealabil, la ora 13.00, fiind oficiată o slujbă de înmormântare la Biserica baptistă „Dragostea“, situată pe strada Dorobantilor nr. 21-25.

CITITI SI:

A murit Cristian Moisescu, fost primar al Aradului

Falcă: Prin decesul lui Cristian Moisescu, dreapta arădeană a pierdut un simbol

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.