Ziarul electronic al arădenilor

Goran Bregović și „Wedding and Funeral Band”, la Arad Open Air Festival

Goran Bregović, cunoscut la nivel internațional pentru stilul său muzical unic, în care combină ritmurile tradiționale balcanice cu influențe rock, va fi prezent la Arad Open Air Festival, eveniment care se va desfășura în perioada 14 – 16 septembrie, la Aeroportul Internațional.

„Sunetele care îmbină ritmurile balcanice tradiționale și cele ale gypsy brass band sunt puse în valoare de chitara electrică și de tobele cu accente din zona muzicii rock, pe  fundalul unei orchestre și al unui cor masculin. Din toate acestea rezultă o muzică pasională, de suflet, care va îmbia tot publicul la dans“, se arată într-un comunicat de presă remis de organizatorii evenimentului.

Chitarist și compozitor originar din Sarajevo, Bosnia, Goran Bregović s-a născut în data de 22 martie 1950, într-o familie cu origini mixte: tatăl său este croat, iar mama sârboaică. A studiat muzica de la vârste fragede, iar la 16 ani a început să cânte muzică tradițională într-un bar din orașul Kojic, pentru a se putea întreține.

Împreună cu un alt artist aspirant, Zoran Redzia, a început să cânte într-o trupă rock numită Jutro (trad. „Bună dimineața”), în 1971. La scurt timp a început să se bucure de popularitate.

Trei ani mai târziu, trupa și-a schimbat numele în Bijelo Dugme (trad. „Butonulalb”), devenind cel mai apreciat band rock din Iugoslavia și, mai apoi, din Balcani. În anii ‘90, când Bregović s-a retras din Bielo Dugme, avea la activ 13 albume vândute în șase milioane de exemplare. După 10 ani de muzică rock, muzicianul a decis să se dedice stilului care l-a făcut cunoscut în întreaga lume: o combinație de ritmuri tradiționale balcanice, cu sonorități rock.

De când a abandonat rock-ul pur, în 1885, Bregović nu a mai cântat live timp de 10 ani. Asta până în 1995 când, alături de o trupă de 10 muzicieni, un cor și o orchestră simfonică, a susținut o serie de concerte în Grecia, Suedia și Bruxel.

În 1997, grupul devine mai mic și concertează muzica pe care Bregović a compus-o pentru filme, evenimentele aducând laolaltă între 3.500 și 10.000 de spectatori.

Turneul de anul acesta, „Three Letters from Sarajevo”, cuprinde deja melodii de pe Champagne For Gypsies precum: Bella Ciao, Be That Man, Presidente sau Quantum Utopia.

„La Arad Open Air Festival, Goran Bregović și Wedding and Funeral Band vor urca pe scena principală duminică, 16 septembrie 2018, alături de Jonathan Band, Vama și Dirty Slippers (trupă care a cântat de mai multe ori în deschiderea celor de la Republic, un band maghiar cunoscut în întreaga lume). În cadrul evenimentului care reconstruiește ideea de aeroport, organizatorii oferă publicului posibilitatea de a se bucura de 80 de artiști naționali și internaționali, 72 de ore de distracție cu muzică live, trei scene și o serie de surprize impresionante.

La check-in vor fi prezenți: Goran Bregović, Nervo, Fumiya Tanaka, Thomas Melchior, Mahmut Orhan, Maayan Nidam, Anna Tour, Herodot, Vama, Addo Snazu, Lamache, Macarie, Herck, Somesan, Bread & Butter, Jonathan Band, Șuie Paparude, Subcarpați, OCS, Gojira& Planet H și Vița de Vie, urmând ca organizatorii să anunțe și alți artiști în viitor“, au mai anunțat organizatorii.

Abonamentele au fost puse învânzare în regim de early booking pe www.enterix.roșiwww.myticket.ro. Până la 1 august 2018, acestea pot fi achiziționate la prețul de 89 lei.

Informații despre festival sunt disponibile pewww.openairfestival.ro, pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/aradopenair/șipagina de Instagram – https://www.instagram.com/aradopenair/.

Organizatorii Arad Open Air Festival sunt Centrul de Excelență Arad, AOA Agency și Neverland Place.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.