Ziarul electronic al arădenilor

Gheorghe Falcă: „Vor fi suplimentate fondurile pentru proiectul Palatul Copiilor”

„Marți, împreună cu o delegație a administrației arădene, formată din Călin Bibarț, Glad Varga, Iustin Cionca și Sergiu Bîlcea, am participat la o întâlnire cu ministrul Educației, doamna Monica Anisie.

Principalele proiecte pe care le-am dezbătut au fost suplimentarea bugetului pentru definitivarea Palatului Copiilor, reintroducerea în circuitul administrației locale a clădirilor unităților de învățământ care nu mai sunt funcționale, pentru a le reabilita și stadiul în care se află planul pentru Hotelul Sport.

Am primit confirmări ferme din partea doamnei ministru că toate aceste proiecte pentru sistemul de învățământ arădean se află pe lista priorităților Ministerului.

De asemenea am reușit să obținem o suplimentare considerabilă de fonduri pentru finalizarea clădirii Palatul Copiilor, știind că este un proiect important pentru arădeni, care stagnează de multă vreme.

Vom prezenta în cel mai scurt timp lista finală cu stadiul în care se află toate aceste proiecte de investiții”, a declarat Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.