Ziarul electronic al arădenilor

Gheorghe Falcă: Harvard confirmă potențialul economic al Aradului

Un clasament Harvard include Aradul pe lista scurtă a marilor orașe din România, orașe atractive pentru investitori și cu o economie dinamică.

Fondurile europene și strategiile locale au făcut diferența în dezvoltarea orașelor în ultimii ani, iar Aradul este considerat un oraș „căutat de investitorii străini” și cu potențial de dezvoltare.

„În urmă cu șase ani, Aradul era premiat la Londra fiind considerat una dintre principalele destinații de investiții. Atunci au fost voci care au criticat această distincție, care au venit și au afirmat că premiul nu ar fi fost câștigat pe drept, au fost lansate acuze și critici frecvente privind evoluția și dezvoltarea Aradului. Iată că astăzi, Harvard publică un studiu amănunțit privind evoluția orașelor, un studiu care vine să confirme poziția Aradului. Metroverse este un instrument de strategie prin care orașele sunt analizate și se configurează un top al celor mai atractive zone pentru investitori, zone cu potențial economic extrem de important.

Aradul este în topul Harvard, fiind considerat unul dintre orașele căutate de investitorii străini, iar asta nu poate decât să ne bucure. În urmă cu un an anunțam finalizarea celei mai mari tranzacții în Arad, prin investiția companiei belgiene VGP pe o suprafață de 39 hectare, o investiție străină care vine să ofere mii de locuri de muncă Aradului. Această investiție a fost încă o confirmare a direcției corecte în care s-a dezvoltat orașul și județul și a impactului economic pe care Aradul îl are pe plan european.

Aradul dovedește că are deschidere către marii dezvoltatori, că este un punct de interes economic și că dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare fac ca Aradul să fie un pol de dezvoltare extrem de important. Chiar dacă astăzi Aradul nu este o zonă metropolitană, apropierea față de principalele căi de comunicare – autostrada și calea ferată, au făcut ca Aradul să fie opțiunea investitorilor”, a transmis europarlamentarul Gheorghe Falcă.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Cabinet europarlamentar Gheorghe Falcă. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.