Ziarul electronic al arădenilor

Gheorghe Falcă: „Am reușit să salvăm 30 milioane de euro pentru Arad. PSD-ALDE au fugit de vot”

„Aradul risca să piardă fonduri europene în valoare de 30 milioane de euro din cauza piedicilor puse de către consilierii PSD-ALDE și independentul Lupaș.

Cu ajutorul celor din PNL, UDMR, aparatului din Primărie și reprezentanții Ministerului Mediului care ne-au ajutat să depășim această situație critică produsă de PSD-ALDE am reușit să salvăm proiectele de gestionare a deșeurilor în județul Arad.

Cei din PSD au preferat să își sacrifice primarii de sub conducerea social-democrată doar pentru a da o lovitură puternică Aradului și a lăsa întreg județul fără salubrizare.

Consilierul PSD, Vărcuș, cu sprijinul deputatului Căprar și a ministrului Fifor s-au folosit de toate mijloacele penibile pentru a bloca proiectele. Acesta este scopul, menirea PSD – de a stopa dezvoltarea Aradului și a tuturor proiectelor benefice pentru arădeni.

Mulțumesc consilierilor PNL și UDMR pentru votul acordat celor două proiecte atât de importante Aradului. Le mulțumesc celor din aparatul tehnic al Primăriei pentru munca depusă, dar și celor din Ministerul Mediului pentru găsirea unei soluții favorabile.

Consider că reprezentanții PSD-ALDE și consilierul independent s-au făcut de râs în fața arădenilor pentru refuzul de a se prezenta la ședința CLM și de a vota aceste proiecte.

Toți consilierii trebuie să înțeleagă faptul că mandatele sunt efemere, iar la sfârșitul lor lumea va aprecia dacă au fost sau nu alături de marile proiecte ale municipiului.

Constant că unii consilieri nu vor să își asume sau să se poată mândri că au reușit să facă ceva măreț  pentru Arad”, concluzionează Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *