Ziarul electronic al arădenilor

Garda Apulum, la Zilele Aradului. Spectacole de reconstituire antică

Două spectacole de reconstituire antică vor fi prezentate la ediția din acest an a Zilelor Aradului de formațiile – Legiunea XIII Gemina (romanii) și Lupii Apoulonului (dacii) ale Gărzii Apulum, acestea urmând să redea aspecte militare și civile din secolele I și II după Hristos. 

Primul spectacol va avea loc sâmbătă, 18 august 2018, între orele 19.00 și 20.00, în Parcul Eminescu din municipiul Arad, iar cel de-al doilea spectacol va avea loc duminică, 19 august, între orele 18.00 – 19.00, în Parcul „Sfânta Maria“ (zona Orizont) din cartierul Micălaca.

Înaintea spectacolelor de reconstituire, Garda Apulum va organiza, sâmbătă, în Parcul Eminescu, și duminică, în Parcul „Sfânta Maria“ , de la ora 13.00, tabere și ateliere meșteșugărești (prelucrare os, prelucrare lemn, monetărie, ceramică, jocuri romane, fierărie) pentru copii și tineri.

Formațiile Gărzii Apulum sunt alcătuite din voluntari din orașul Alba Iulia, care încercă să reconstituie ipostaze militare și civile ale istoriei daco-romane.

Garda Romană de la Apulum sau, mai scurt, Garda Apulum, lansată oficial în 2012, este o trupă de reenactment ce are ca scop punerea în valoare şi protejarea patrimoniului roman de la Alba Iulia.

Legiunea XIII-a Gemina (romanii) va realiza la Arad demonstrații de tehnică militară, îndemânare și forță.

De asemenea, foarte atractive vor fi costumele. Pe cap, ei vor avea căști confecționate din fier, cu protecție la gât, iar în picioare poartă calcei.

Armata lor este condusă de un general și un centurion, cel din urmă dând comenzi constant.

Lupii Apoulonului (dacii) vor puta coifuri, cămăși de zale din solzi metalici sau piele, armurile lor fiind inspirate de reprezentările Columnei lui Traian.

Garda Apulum este un proiect al Asociației Culturale pentru Istorie Vie din Alba Iulia și atrage, anual, peste 10.000 de turiști, cu ocazia spectacolelor de reconstituire, dar și la festivalurile care au ca scop promovarea patrimoniului albaiulian.

Zilele Aradului, ediția 2018, se vor desfășura în perioada 17 – 26 august, în mai multe locații din oraș.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

sursa foto: Facebook/Garda Apulum

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.