Ziarul electronic al arădenilor

Florin Tripa: „Parlamentarii USR au încercat să taie fondurile pentru zeci de investiții din județul Arad“

Reprezentanții USR au depus, vineri, un amendament la bugetul de stat pe 2019, prin care propuneau reducerea substanțială a fondurilor destinate Programului Național de Dezvoltare Locală.

Prin acest amendament, care a fost respins de către parlamentarii PSD-ALDE, s-ar fi putut bloca zeci de investiții la nivelul județului Arad, proiecte care sunt finanțate prin PNDL.

„Cei de la USR au propus un amendament prin care cereau reducerea fondurilor destinate PNDL. Inclusiv cei doi reprezentanți ai USR Arad, domnii Wiener și Vlad au votat această propunere aberantă, care din fericire a fost respinsă de deputații și senatorii PSD-ALDE.

Prin propunerea susținută de parlamentarii USR Arad, ar fi fost afectate zeci de proiecte finanțate în județul nostru prin PNDL. Mai toate primăriile din județ au proiecte depuse pe PNDL, de la reabilitarea de școli, grădinițe sau dispensare, până la asfaltare de străzi sau introducerea rețelelor de apă și canalizare.

Consiliul Județean a primit finanțare prin PNDL pentru drumuri județene, pentru realizarea unui nou spital de psihiatrie la Căpâlnaș și pentru noua secție de oncologie a Spitalului județean. La nivelul municipiului, cu fonduri alocate prin PNDL vor fi reabilitate colegiile Elena Ghiba Birta și Economic.

Senatorul USR Adrian Wiener și deputatul USR Sergiu Vlad au votat, practic, împotriva acestor investiții care urmează să fie derulate în județul Arad, prin PNDL. Cei doi parlamentari USR au votat împotriva reabilitării școlilor și grădinițelor, împotriva investițiilor în Sănătate, împotriva modernizării orașelor și comunelor din județ, împotriva arădenilor care i-au trimis în parlament pentru a le apăra interesele“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.