Ziarul electronic al arădenilor

Florin Tripa: „Marinel Cionca e o piedică în calea dezvoltării Aradului“

Cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Arad, Marinel Cionca, promite marea cu sarea de când a preluat mandatul, dar realizările sale sunt egale cu zero.

Cea mai mare păcăleală a președintelui CJA sunt cei 300 de kilometri de drumuri județene pe care ne asigură că îi va reabilita în acest mandat, deși până la ora nu a reușit să finalizeze niciunul dintre multele proiecte prezentate arădenilor.

„Deși se laudă săptămână de săptămână cu sute de kilometri de drum pe care îi va reabilita Consiliul Județean Arad până în 2020, Marinel Cionca nu reușește să ducă niciun proiect la bun sfârșit. Din incompetență, din rea voință, e greu de spus.

În doi ani și jumătate de mandat, toate proiectele promise de Marinel Cionca și echipa liberală din fruntea județului au rămas pe hârtie, atât cele finanțate de la buget, cât și cele care beneficiază de fonduri europene sau guvernamentale.

Președintele CJA caută mai mereu vinovați, dă vina pe Guvernul României pentru că nu-i dă bani în plus, deși conducerea CJA nu reușește să cheltuie nici sumele pentru investiții avute la dispoziție, existând an de an excedent bugetar. Marinel Cionca dă vina pe parlamentarii PSD, pentru că CJA nu a primit mai mulți bani prin PNDL, de exemplu, dar din zecile de milioane primite pentru trei drumuri și două spitale prin acest program, șefii liberali ai Consiliului județean nu au reușit în mai bine de un an să cheltuie un leu.

În comparație cu CJA, zeci de orașe și comune din județ, conduse de primari social-democrați, liberali, de la UDMR, ALDE și alte formațiuni politice, au reușit din 2016 până în prezent să cheltuie sume importante din fondurile primite prin PNDL, să asfalteze străzi, să ridice școli și grădinițe, să realizeze rețele de apă sau canalizare în sate și orașe și multe altele. Faptul că CJA are rezultate zero, în timp ce primarii din județ duc proiectele la bun sfârșit, ne arată că de fapt nu e de vină nici guvernul, nici parlamentarii, nici consilierii județeni, ci oamenii care vremelnic administrează acest județ și care nu au capacitatea de a se ridica la nivelul funcțiilor pe care le ocupă.

Am mai spus-o și o repet: dacă domnul Marinel Cionca nu e în stare să administreze județul și caută în permanență vinovații în altă parte, ar fi cazul să facă un pas în spate, să-și dea demisia de onoare, să nu mai fie o piedică în calea dezvoltării Aradului, așa cum e de aproape doi ani și jumătate, de când a preluat mandatul“, declară deputatul PSD Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.