Ziarul electronic al arădenilor

Florin Tripa: „Marinel Cionca are zero rezultate, în doi ani de când e șef al CJ Arad“

Marinel Cionca a ajuns la jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Arad, dar rezultatele sunt zero în ceea ce privește investițiile în infrastructură.

În ciuda promisiunilor din ultimii doi ani, toate marile proiecte ale Consiliului Județean Arad au rămas pe hârtie, în condițiile în care existau finanțări atât din fonduri guvernamentale, cât și din fonduri europene.

„Marinel Cionca a reușit să convingă pe toată lumea, în cei doi ani de mandat, că e cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Arad. Starea drumurilor județene este oglinda perfectă a administrației liberale conduse de Marinel Cionca, cel care a avut la dispoziție în această perioadă sute de milioane de lei, din fonduri europene și guvernamentale, pe care nu a fost în stare să le cheltuie.

A trecut mai bine de un an de când s-a aprobat finanțarea, din partea Ministerului Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru drumurile Bârsa – Moneasa – limită judeţ Bihor, pentru Sânmartin – Olari – Caporal Alexa, respectiv Nădab – Seleuş.

Nici la această oră, pe cele trei drumuri nu se lucrează, asta ca să nu spunem că nici măcar nu s-au lansat licitațiile. Aceeași situație e și în cazul drumurilor finanțate prin Programul Operațional Regional, coordonat tot de Ministerul Dezvoltării, unde s-au semnat de mai bine de un an contractele de finanțare pentru drumurile Arad – Șiria – Pâncota, Pâncota – Buteni și Sânpetru German – limită județul Timiș.

Nici în acest caz, conducerea Consiliului Județean Arad nu a fost în stare, în mai bine de un an, să dea drumul la licitații. Despre lucrări nici nu poate fi vorba.

În acest ritm, Marinel Cionca va ajunge la final de mandat cu zero kilometri executați din aceste proiecte finanțate cu fonduri guvernamentale sau europene.

Arădenii care-și rup zilnic mașinile pe drumurile administrate de Cionca vor trebui să se mulțumească până în 2020 cu lecțiile pe care le predau la hartă, de câte ori au ocazia, reprezentanții PNL Arad, care încearcă să ne convingă cât de modernă e rețeaua de drumuri a județului Arad, de când sunt ei la conducere“, declară deputatul PSD Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.