Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE Florin Tripa: Drumul Seleuș – Pâncota pare a fi o nouă lucrare de mântuială, marca PNL Arad

Conducerea liberală a Consiliului Județean Arad a anunțat, în urmă cu mai bine de o lună, începerea lucrărilor de reabilitare a drumului Seleuș – Pâncota.

De la acel moment, pe tronsonul respectiv s-a decopertat asfaltul existent, după care drumul a fost lăsat într-o stare deplorabilă.

„Șefii CJA ne anunțau acum o lună și jumătate că s-au apucat de lucru pe cei șapte kilometri de drum dintre Seleuș și Pâncota. Sunt convins că toți arădenii care circulă pe drumul groazei Arad – Șiria – Pâncota – Seleuș – Ineu s-au bucurat la auzul acestei vești, chiar dacă era vorba de numai șapte kilometri ce urmau să fie reabilitați. Era un pas înainte, de apreciat.

Numai că, așa cum ne-au obișnuit liberalii din fruntea CJA, lucrările la acest tronson par a fi din nou de mântuială, așa cum sunt majoritatea investițiilor realizate de această instituție sub conducerea PNL. Au venit utilajele, s-a decopertat și așa a rămas drumul. Se circulă în condiții mizerabile, mai rău ca înainte, practic drumul a fost transformat în unul de pământ.

Mai mult, arădenii care tranzitează acest drum nu au nici informații legate de această lucrare, nu există un panou amplasat cu privire la ce firmă lucrează, la valoarea investiției, cât va mai dura calvarul, când e gata reabilitarea.

O secretomanie totală, tipică celor din fruntea CJA, care nu informează cetățenii cu privire la investițiile derulate din banii lor și nu dau doi bani pe nervii șoferilor care trec zilnic pe acel drum și care merită să știe cât mai au de îndurat această situație. Constatăm din nou că lucrurile se fac de mântuială la Consiliul județean, că cei din fruntea CJA nu sunt în stare să asfalteze șapte kilometri de drum, când ei ar fi trebuit deja să finalizeze Arad – Pâncota sau Pâncota – Buteni, drumuri pentru care există finanțare de mai bine de un an“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

UPDATE

Răzvan Cadar: „Pe deputatul PSD Florin Tripa îl doare că muncim pentru arădeni”

Consilierul judeţean Răzvan Cadar, secretar general al PNL Arad, consideră că deputatul PSD Florin Tripa este atât de obişnuit să voteze împotriva arădenilor şi a judeţului Arad încât probabil simte o durere fizică atunci când Consiliul Judeţean realizează lucrările pe care le solicită arădenii.

Deputatul Tripa nu suflă un cuvânt despre pasajele pe care PSD  nu le mai termină de 7 ani, dar protestează fiindcă în judeţ a început cel mai important proiect de modernizare a drumurilor judeţene.

În loc să explice de ce a tăiat Guvernul PSD de la finanţare patru drumuri în judeţul Arad (Mişca –Apateu – Berechiu, Gurahonţ – Buteni, Lipova – Limită de Judeţ Timiş, Tauţ – Târnova) şi de ce parlamentarii PSD de Arad au votat în unanimitate confiscarea sumei de 45 de milioane de euro de la lucrările de dezvoltare şi modernizare ale Aradului, deputatul Tripa trimite comunicate de presă în care se răţoieşte precipitat la constructorii care modernizează drumurile judeţene.

Concret, este vorba despre DJ 709 Pâncota – Seleuş, unde Tripa se încurcă în „ştiinţă”, în stilul său caracteristic.

Realitatea o explică Răzvan Cadar: „Pentru lărgirea drumului şi a părţii carosabile între localităţile Pâncota şi Seleuş s-au efectuat lucrări de fundaţie, din balast, pe ambele sensuri ale drumului. Procedura tehnologică de lucru impune frezarea îmbrăcăminţii asfaltice existente, scarificarea pietruirii existente şi aşternerea asfaltului de bază din piatră spartă.  După care se vor aşterne două straturi de mixtură asfaltică, una de legătura  de 8 cm şi, ulterior, stratul de uzură de 4 cm.

Lucrările sunt semnalizate corespunzător şi pe perioada desfăşurării lucrărilor circulaţia se desfăşoară în regim de şantier. Până la începerea anotimpului friguros se va turna primul strat de asfalt, stratul de legătură. Pe viitor aşteptăm de la deputatul Tripa să se comporte ca un parlamentar responsabil şi nu ca un postac neinformat, care deşi nu înţelege ce se întâmplă în jurul său, are pretenţia că se pricepe la toate”, a declarat Răzvan Cadar.

Departamentul de Comunicare al PNL Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.